În 2024, peste 10 000 de elevi din Moldova au participat în proiectul STEAM pe Roți

cover (1)

Într-o școală dintr-o localitate rurală din Moldova, unde accesul la tehnologie de ultimă oră este încă o provocare, un autobuz alb s-a transformat într-un simbol al inovației. Proiectul STEAM pe Roți, implementat de TEKEDU cu sprijinul UNICEF Moldova, a adus, în 2024, educația modernă mai aproape de 10 094 de copii din Moldova.

Laboratorul pe roți călătorește prin sate și orașe, transformând sălile de clasă în spații de experimentare și inovație. Acest concept unic, implementat în premieră în Moldova de către TEKEDU, circulă de doi ani prin țara noastră, aducând educația direct la ușa elevilor. Această abordare inovatoare face ca educația STEAM (Științe, Tehnologii, Inginerie, Arte  și Matematică) să fie mai inclusivă și accesibilă pe tot teritoriul. Echipat cu kituri Arduino, roboți și calculatoare, autobuzul oferă elevilor șansa de a explora gratuit programarea, robotica și alte concepte STEAM. Fiecare oprire aduce noi descoperiri, elevii fiind încurajați să-și imagineze un viitor în care tehnologia joacă un rol central.

Gabriela, elevă în clasa a 8-a, din satul Carabetovca, Basarabeasca ne povestește: „Mă bucur foarte mult că acest proiect a fost organizat în localitatea noastră, oferindu-ne oportunitatea de a participa fără a fi nevoie să călătorim departe. Mi-a plăcut enorm faptul că am avut libertatea să scriu orice propoziție pe roboțel, ceea ce a fost foarte distractiv și creativ. În ansamblu, a fost o experiență minunată și mi-ar plăcea să particip la astfel de activități și pe viitor!”.

Experiența ei este doar una dintre miile de povești pozitive, care au rezultat din acest proiect.

Aceasta este esența STEAM pe Roți: să creeze încredere și să aducă comunități întregi mai aproape de lumea digitală. În 2024, autobuzul cunoașterii a călătorit în peste 200 localități, organizând peste 550 de ateliere interactive. Participanții au învățat să folosească Arduino pentru a programa circuite simple, să creeze obiecte cu ajutorul modelării 3D și să navigheze în siguranță în mediul online.

În acest an, peste 54 % dintre participanți au fost fete, un rezultat care demonstrează că proiectul promovează împuternicirea fetelor să analizeze oportunități de educație și carieră în STEAM. 

Transformările sunt vizibile la fiecare pas. Andrei din Fălești, un băiat de 12 ani, visează acum să devină inginer, inspirat de posibilitățile descoperite la atelier. Maria din Ștefan Vodă, care nu considera informatica o opțiune pentru ea, acum a decis să urmeze studii în domeniile STEAM. Aceste istorii sunt doar începutul, fiecare copil găsindu-și inspirația și încrederea într-un viitor mai bun.

Proiectul STEAM pe Roți nu este doar despre tehnologie. Este despre a oferi copiilor șansa să creadă în ei înșiși și să își creeze propriul viitor. Și, uneori, tot ce e nevoie pentru asta este un autobuz plin de echipamente, oameni dedicați și dorința de a face o diferență.

Proiectul STEAM pe Roți este susținut de UNICEF Moldova și implementat de TEKEDU.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente