Mergând la pas prin Chișinău, poți observa influențe culturale din întreaga lume: de la restaurante coreene la străzi cu denumiri în cinstea lui Gagarin sau a orașului Paris. Astfel, echipa #diez vrea să vadă cât dintre cele peste 195 de țări însemnate pe glob poate fi descoperit chiar aici, acasă. Mai exact, ne-am propus să explorăm locațiile care oferă o frântură din alte culturi, fie că e vorba despre gastronomie, arhitectură, toponimie, istorie, artă, fie despre cumpărături.
În acest material îți povestim despre Franța.
Limbă
Alianța Franceză în Moldova
La inițiativa profesorilor francofoni din Republica Moldova, în anul 1989 a fost constituit primul comitet al Alianței Franceze din Moldova, iar în 1992 a fost creată, în mod oficial, asociația. Astfel, Alianța Franceză din Moldova a devenit primul centru cultural și lingvistic străin din Republica Moldova, fiind și partenerul principal al cooperării francofone din țară.
Adresă: str. Sfatul Țării, nr. 18
LexiconClasic
LexiconClasic este unul dintre cele mai mari centre de limbi străine din Moldova. Aici veți găsi cursuri pentru cele mai populare limbi străine ghidate de profesori universitari ce activează de peste 15 ani în domeniu, cu stagiere în statele Uniunii Europene.
Adresă: str. 31 August 1989, nr. 62
Oratorica
Oratorica este centrul de limbi străine care și-a propus să ofere educație de calitate în domeniul studierii limbilor străine. A început în 2011, cu o grupă de trei studenți, iar acum, la peste 10 ani de activitate a reușit să instruiască peste 65 000 de studenți, să deschidă cinci filiale în Chișinău și Bălți și să treacă hotarele țării, în Ucraina și România.
Adrese:
# bd. Dacia, nr. 23;
# bd. Moscova, nr. 8,
# str. Alba Iulia, nr. 89
# bd. Mircea cel Bătrân, nr. 12/2.
Quo Vadis – Centru Educațional
Quo Vadis este un centru autorizat de pregătire și susținere IELTS și Cambridge în Republica Moldova. Aici se predau cursuri de limbi străine pentru orice vârstă, în grup și individual. Toate cursurile sunt realizate de profesori deținători de certificate internaționale.
Adresă: str. Alexei Șciusev, nr. 82
Linguata
Linguata este un centru de limbi străine autorizat de pregătire și susținere a examenelor internaționale Cambridge și IELTS. Acesta oferă cursanților programe de studiu avizate de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Adrese:
# str. Vlaicu Pârcălab, nr. 52;
# str. Alba Iulia, nr. 75;
# bd. Mircea cel Bătrân, nr. 22/5;
# str. Ion Creangă, nr. 66;
# str. Kiev 16/1;
# bd. Decebal, nr. 80/1;
# str. Independenței, nr. 40.
Concerte, spectacole și filme
Carmen – operă, de Georges Bizet
„Carmen” este o operă în patru acte, compusă de Georges Bizet. Acțiunea se desfășoară în Spania și spune povestea lui Carmen, o tânără frumoasă și seducătoare care lucrează într-o fabrică de tutun. Fata îl atrage pe Don José, un soldat naiv și devotat, care își abandonează datoria militară și logodnica pentru a fi cu ea. Într-un final, lucrarea culminează cu o tragedie când gelozia lui José îl împinge să o omoare pe Carmen.
Notă: Georges Alexandre César Léopold Bizet a fost un compozitor francez al erei romantice, celebru mai ales datorită operei sale „Carmen”.
Adresă: Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 152
Micul Prinț – spectacol, după Antoine de Saint-Exupéry
„Micul Prinț” este un spectacol bazat pe celebra poveste scrisă de Antoine de Saint-Exupéry. Aceasta este despre un aviator care se prăbușește în deșert și întâlnește un băiețel misterios – Micul Prinț. El vine de pe o planetă micuță, unde își petrece timpul curățând vulcanii și având grijă de un trandafir unic, pe care îl iubește.
Notă: Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry a fost un poet, jurnalist, aristocrat, romancier și eseist francez, aviator căzut pe frontul antifascist.
Adresă: Teatrul „Alexie Mateevici”, str. Alexei Şciusev, nr. 93
Boeing Boeing – comedie, de Marc Camoletti
„Boeing Boeing” este comedia care a cucerit publicul, intrând în Cartea Recordurilor drept cea mai jucată comedie franțuzească din toate timpurile! Bernard este un arhitect de succes, care are trei logodnice. Fiecare femeie crede că anume ea este aleasa inimii, dar nu e chiar așa… O istorie amuzantă și plină de coincidențe neașteptate în care spectatorul trăiește la intensitate maximă o zi din viața nebună a lui Bernard.
Notă: Marc Camoletti a fost un dramaturg francez, cunoscut mai ales pentru lucrarea „Boeing Boeing”.
Adresă: Teatrul Fără Nume, str. Sfatul Țării, nr. 18
Festivaluri
Festivalul Filmului Francofon
Festivalul Filmului Francofon se desfășoară la Chișinău de 23 de ani. Acesta este organizat de Alianța Franceză din Moldova, cu susținerea Ambasadei Franței în Moldova. În cadrul festivalului, publicul poate descoperi noutățile cinematografice franceze și francofone.
Gastronomie
Délice d’Ange – patiserie
Patiseria Délice D’ange a fost creată în septembrie 2003. Specialitatea casei este quiche lorraine – o tartă franțuzească savuroasă, cu umplutură de smântână, ouă și slănină sau șuncă. Aici ea este gătită după o rețetă autentică și unică, ideală pentru orice anotimp.
Adresă: str. 31 August 1989, nr. 117/2
Crème de la Crème – restaurant
Crème de la Crème a fost înființat în 2010, iar printre valorile pe care le promovează se regăsesc unicitatea, ospitalitatea, sinceritatea și pasiunea. Aici vei găsi un meniu bogat în produse de patiserie și deserturi autentice.
Adresă: str. Alexandru cel Bun, nr. 98A
Patisserie Caramel – patiserie
Patiseria Caramel este renumită pentru prăjiturile și croasantele sale delicioase, dar și pentru atmosfera autentică. Totodată, aici poți găsi tradiționalele macarons.
Adresă: str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, nr. 4
Julien Gastro Bistrot – restaurant
Julien Gastro Bistrot a fost fondat în 2022 și are în meniu atât produse de patiserie, cât și alte feluri de mâncare franceze foarte populare, inclusiv: taramasalata, baba ghanoush, midii în stil provensal, sparanghel în sos Benedict.
Adresă: str. 31 August 1989, nr. 93
Bonjour Café – patiserie
La Bonjour Café nu doar produsele sunt franceze, dar și muzica, și decorul. Atmosfera de aici cu siguranță te va teleporta direct în centrul orașului Paris.
Adresă: str. Columna, nr. 106
Toponimie
Strada Paris
Până în 1992, strada Paris se numea „Nevskaia”. În prezent, aceasta poartă numele capitalei Franței și este intersectată la mijloc de strada Alba Iulia.
Adresă: între str. Nicolae Costin și str. Murelor
Strada Grenoble
Strada Grenoble este situată în sectorul Botanica al capitalei și poartă denumirea unui important oraș francez. Aceasta se întinde de la intersecția cu străzile Miorița și Gheorghe Asachi, până la periferia sudică a orașului Chișinău, puțin mai departe de strada Valea Crucii, în apropierea localității Codru.
Adresă: între str. Miorița și periferia sudică a capitalei
Totodată, în orașul Chișinău își au sediul mai multe organizații care reprezintă poporul francez, printre care:
# Ambasada Franței în Republica Moldova;
# Camera de Comerț și Industrie Franța-Moldova.
Vezi și care sunt tradițiile culinare din Franța, prin prisma experienței Ralucăi Gândea.