Rezultatele admiterii la studii superioare de doctorat la USMF în anul universitar 2024/2025

DSC_6892_1

Școala Doctorală în domeniul Științe Medicale (ȘDDȘM) a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a făcut publice rezultatele admiterii la studii superioare de doctorat, ciclul III, pentru anul universitar 2024-2025. Concursul s-a desfășurat în perioada 28 octombrie – 8 noiembrie curent.

Conform rezultatelor, 70 de candidați au fost admiși la studii cu finanțare de la bugetul de stat, iar 13 candidați – cu taxă de studii.

Directorul Școlii Doctorale în domeniul Științe Medicale, profesorul universitar Olga Tagadiuc, a menționat că procesul de admitere s-a desfășurat în condiţii de transparenţă, conform prevederilor Regulamentului privind organizarea studiilor superioare de doctorat, Hotărârii Guvernului nr. 701/2024 cu privire la aprobarea Planului de admitere la studiile superioare de doctorat, ciclul III, cu finanţare de la bugetul de stat pentru anul academic 2024-2025, și Ordinului Ministrului Educației și Cercetării al Republicii Moldova (MEC) nr. 1427 din 11 octombrie 2024.

„La concursul intern al proiectelor de doctorat pentru conducătorii de doctorat au fost depuse și evaluate 97 de proiecte. Ulterior, acestea au fost depuse la MEC și evaluate, dintre care 8 au fost declarate neeligibile, deoarece conducătorii aveau certificatul de abilitare expirat”, a declarat Olga Tagadiuc.

Școala Doctorală în domeniul Științe Medicale este parte a Consorțiului USMF „Nicolae Testemiţanu” cu instituțiile organizatoare de doctorat: Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Institutul de Cardiologie, Institutul de Oncologie, Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie „Diomid Gherman”, Institutul Mamei şi Copilului și Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

Conform circularei MEC, este în derulare procesul de racordare a programelor de doctorat dezvoltate în corespundere cu Nomenclatorul specialităţilor știinţifice la Nomenclatorul domeniilor de studii și al specialităților în învățământul superior. Astfel, se racordează programele de la domeniul științific Științe medicale la domeniile de studii: Sănătate publică, Stomatologie, Medicină, Farmacie.

Acest material a fost scris și redactat de echipa USMF. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #promoUSMF
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente