Cursuri de 90 de minute și adaptarea la ritmul din Chișinău. Două studente din anul I, despre primele impresii de studii la pedagogie

photo_2024-12-11_15-40-30
Foto: Iuliana Prangati, Daniela Andronic

Iuliana Prangati și Daniela Andronic sunt studente în anul I la două dintre universitățile din Chișinău. La începutul anului academic, tinerele s-au confruntat cu schimbarea locului de trai și cu necesitatea de a se adapta. Studentele ne povestesc despre cum au reușit să se acomodeze, cu ce situații s-au confruntat, dar și ce părere au despre calitatea studiilor.

Iuliana Prangati, originară din raionul Ungheni, este studentă în anul I în cadrul Facultății de Filologie și Istorie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Daniela Andronic, originară din orașul Soroca, a ales să își continue studiile la Universitatea de Stat din Moldova, la Facultatea de Litere. În luna septembrie, pe lângă începerea studiilor de licență, ambele au fost nevoite să se adapteze unui nou mediu de trai, dar și unui nou mediu de studii.

Aglomerația orașului și forma nouă de independență le-au provocat pe tinere să se acomodeze treptat. Prima perioadă a fost marcată de un haos organizațional. La început, fiind într-un oraș străin, totul le părea diferit: ritmul vieții, oamenii, chiar și atmosfera. Totuși, Chișinăul s-a dovedit a fi foarte primitor. Bunăoară, în transportul public, pentru orice neclaritate obțineau un răspuns, fapt ce le ajuta să se orienteze mai ușor. Încet au memorat traseele, iar o călătorie prin oraș nu mai părea un adevărat quest pe care trebuiau să-l îndeplinească de fiecare dată. Datorită susținerii și ajutorului atât din partea colegilor, cât și a celor dragi au reușit să vadă orașul, care urma să le devină casă pentru cel puțin următorii ani, ca un loc plin de oportunități.

Cum împart cele 24 de ore dintr-o zi

Un alt lucru care le-a responsabilizat a fost organizarea eficientă a timpului. Tinerele încearcă să combine studiile cu alte activități esențiale din viața lor. După cursurile de la universitate, Daniela lucrează la un centru de aritmetică mentală. Faptul că își planifică timpul pe ore a reprezentat un mod util de a se putea implica și bucura de toate oportunitățile pe care le are. „Sunt o persoană căreia îi place să aibă mereu câte ceva de îndeplinit. Programul meu este bine organizat, iar acest lucru mă ajută să fiu mai eficientă și să evit plictiseala. Am un deadline pentru fiecare activitate și încerc să îl respect, însă pentru asta am grijă să îmi programez sarcinile zilnice. De obicei, mi le notez într-un planner sau pe telefon”.

Iuliana e tânără mămică și studentă cu frecvență la zi. Datorită organizării timpului, acesteia îi reușește să fie implicată atât în viața academică, cât și în îngrijirea copilului de doar câteva luni. „Îmi planific fiecare minut cu multă atenție. Am început să folosesc un planner în care îmi notez toate activitățile zilnice. De obicei, acestea se împart între orele petrecute la universitate, timpul cu familia și îndeplinirea temelor sau a lucrului individual. În prima parte a zilei, sunt la universitate. După cursuri, îi ofer timp copilului meu. Abia seara, după ce adoarme, încep pregătirile pentru cursurile din următoarea zi. Consider că e necesar să creăm o prioritate în rândul activităților, astfel încât să găsim timp pentru micile bucurii, fără a ne simți vinovați pentru acest fapt”, a povestit Iuliana.

„Vreau să contribui la formarea unei generații noi de elevi”

Atât Iuliana, cât și Daniela tind spre o carieră în domeniul pedagogic. Pasiunea pentru literatură și cuvânt le-au făcut să aleagă domenii asemănătoare de studii. Evoluția limbilor, metodele de cercetare a acestora și, mai ales, cunoașterea normelor gramaticale corecte ale limbii române au reprezentat punctele de interes pentru domeniul de studiu. Preferă lectura cărților, iar în timp au marea speranță de a le putea transmite și elevilor această pasiune. Își doresc să aducă o schimbare pozitivă în societate și consideră că prin formarea viitoarelor generații o pot face. „Am ales acest domeniu dintr-o dorință profundă de a înțelege și a împărtăși frumusețea limbii și literaturii. Totodată, cunosc situația actuală din țară și faptul că sunt insuficiente cadre didactice. Acest lucru mă motivează să-mi aduc aportul asupra educării și formării unor generații de elevi”, a precizat Daniela.

Pe lângă studierea tuturor aspectelor limbii române, a fonologiei și morfologiei, tinerele sunt preocupate și de cunoașterea unei limbi străine. Limba engleză devine o altă parte de studiu în cadrul orelor academice. La finalul celor patru ani universitari, studentele vor obține diploma cu o calificare dublă, de studiere aprofundată atât a limbii române, cât și a celei engleze. Acest lucru reprezintă o motivație aparte de a depune toate eforturile pentru succesele lor.

Ambele tinere își fac studiile la buget. Mai mult decât atât, au reușit să obțină și câte o bursă de merit. Iuliana primește bursă de gradul II, de circa 2 600 de lei. Daniela e studentă cu bursă de gradul III, valoarea căreia e de 2 300 de lei. Tinerele menționează că bursa reprezintă, pe lângă o sursă financiară importantă, și un stimul în procesul de învățare. Deși sunt studente abia în anul I, tinerele sunt conștiente și sigure de capacitățile proprii de învățare. Prin ascultare atentă și implicare activă sunt sigure că vor reuși să își păstreze bursele de merit pe toată durata celor patru ani de studii.

„Am învățat gramatica limbii latine într-un singur semestru”

Odată cu începutul anului academic a apărut și necesitatea adaptării unui ritm alert de învățare, cu responsabilități, dar și obligații mult mai mari. Diferența dintre studiile liceale și cele universitare, formatul cursurilor și durata acestora erau concepte noi pentru cele două tinere. Deși pentru Daniela nu a fost dificilă adaptarea la durata cursurilor, pentru Iuliana cele 90 de minute păreau la început destul de greu de suportat. Au început să își ia notițe, să asculte activ și să se implice în discuții. În acest mod, au reușit să se obișnuiască, să înțeleagă mai bine informația și modalitatea de predare a profesorilor. Aveau nevoie de numeroase suporturi de curs, informații suplimentare, materiale interactive și lecturi ajutătoare. Studentele fie le împrumutau de la biblioteca universității, fie le imprimau pentru a însuși mai ușor întregul material.

Formarea unor relații cu colegii, bazate pe respect, le-au ajutat să se integreze mai ușor. Acum colaborează, se susțin și se ajută cu informații sau materiale de studii suplimentare. Pentru a se cunoaște mai bine, încearcă să petreacă și ceva timp în afara cursurilor. Astfel, reușesc să se motiveze reciproc și să formeze noi relații de prietenie.

Sursă: Iuliana Prangati, Daniela Andronic

Tinerele sunt mulțumite de calitatea studiilor. Primul semestru le-a oferit o introducere în aspectele teoretice de care se vor ghida în următorii ani. Pentru Iuliana studierea limbii latine a reprezentat baza de înțelegere a evoluției cuvintelor în limba română. „Am învățat gramatica limbii într-un singur semestru, iar analiza sintactică a textelor devenise pentru mine o obișnuință. Spre finalul cursului, am reușit să memorez primele lucrări, printre care se numără și imnul studenților – Gaudeamus igitur.”

Daniela a menționat că a rămas surprinsă de seminarele interactive. În cadrul acestora, se ocupă de analiza textelor literare sau a structurilor lingvistice ca parte a cursurilor „Introducere în teoria literaturii” și „Introducere în lingvistică”. Îi place să descopere modurile diferite de predare ale fiecărui profesor, dar și faptul că studenților li se oferă nu doar baza teoretică, dar și exemple practice. A reușit să se integreze destul de repede și să se descurce bine la cursurile din primul semestru.

În cadrul facultății la care studiază, Iuliana e încântată de faptul că până acum a avut deja ocazia să participe la unele discuții, conferințe și întâlniri cu scriitori. „Simt că progresez într-un mediu plin de căldură, respect și motivație. Mă simt norocoasă să am putut să îi întâlnesc pe scriitori precum Ion Hadârcă, Emilian Galaicu-Păun, dar și pe criticul literar român Ioan Cristescu. Discursurile acestora și exemplele lor din literatură, modul în care analizau textele au fost de o adevărată frumusețe.”

Ajunse la prima sesiune de examene în rolul de studente, tinerele s-au pregătit într-un mod constant. În ciuda emoțiilor și a îngrijorării, Iuliana și Daniela încearcă să își concentreze atenția asupra informații însușite pe durata semestrului. Notițele și conspectele de la cursuri reprezintă pentru ele o modalitate eficientă de învățare. Într-un final, cele două studente rămân încrezătoare că eforturile depuse vor fi remunerate cu note pe măsura așteptărilor.

„Mă bucur de independență și îmi place să îmi gestionez responsabilitățile”

Viața de studentă este o combinație de libertate, provocări și descoperiri. Luarea deciziilor, organizarea timpului, învățarea despre lucrurile care o pasionează au devenit parte din micile bucurii ale Danielei. Există și momente copleșitoare care includ gestionarea responsabilităților, cum ar fi bugetul, sarcinile academice și timpul pentru odihnă. Cu toate astea, este o perioadă plină de lecții, experiențe și oportunități de creștere, iar cele două studente încearcă să se bucure din plin de ele.

Chiar dacă sunt la un începutul unei alte etape din viața lor, Iuliana Prangati și Daniela Andronic sunt mulțumite de deciziile pe care le-au luat. Primul semestru de studii le-a surprins plăcut, iar în ciuda tuturor provocărilor, sunt sigure că anii de studenție formează spiritul de responsabilitate, atenție și asumare, absolut necesare pentru activitatea lor de viitor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Valeria Jidraș
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente