Crăciunul este momentul perfect pentru a oferi mai mult decât un cadou – o experiență pe care să o trăiești alături de persoana dragă. Am adunat pentru tine o listă cu recomandări de daruri care vor aduce un plus de magie și amintiri frumoase pe care le puteți crea împreună.
#1. 24 de ore împreună la o pensiune din țară
Persoana iubită va rămâne impresionată de un asemenea cadou, mai ales că amintirile pe care le veți crea împreună vor fi mai valoroase decât oricare alt lucru material.
Aici găsești o listă cu 18 pensiuni din Moldova unde te poți odihni iarna aceasta.
#2. Zi de relaxare la spa
Acum este momentul potrivit să iei o pauză de la problemele cotidiene și să îți oferi ție și persoanei dragi o zi de relaxare totală, iar acest lucru este posibil cu o zi la spa.
Dacă nu ai încercat încă proceduri de relaxare profesioniste, atunci acest articol îți poate veni în ajutor.
#3. O seară privată la cinema
Ce părere ai despre o experiență cinematografică exclusivă alături de partenerul tău? De exemplu, cei de la Private Cinema îți oferă ocazia de a dărui persoanei dragi o seară privată la film. Cu certificatul lor cadou poți transforma o seară obișnuită într-o experiență de neuitat.
Social media: Instagram
#4. Întâlnire romantică în atelier de ceramică
La Chișinău există mai multe ateliere de ceramică. Cei de la Creativity House îți propun ție și partenerului tău o refugiere totală în doi. Aceștia au o oferă specială pentru îndrăgostiți, intitulată „Întâlnire romantică în atelier de ceramică”.
Social media: Instagram
#5. O lecție de tango împreună
Dacă dorești să adaugi cuplului vostru puțină pasiune, atunci o lecție de tango ar fi un cadou ideal. În general, o lecție de dans, indiferent de stil, învață cuplul să lucreze ca o echipă. Atingerile și privirile contribuie la crearea unei conexiuni mai profunde și oferă emoții noi.
Aici găsești o listă cu studiouri din Chișinău, unde poți practica tango argentinian sau sportiv.
#6. Voucher la un salon de tatuaj
Dacă tu și partenerul tău vă doriți de mult tatuaje identice, atunci această idee de cadou este exact ceea ce căutai. Am pregătit pentru tine o listă cu saloane de tatuaj din Chișinău.
#7. Abonament la bazin
Un abonament la bazin ar fi experiența ideală pentru persoana dragă care iubește sporturile acvatice, mai ales dacă iei două – unul pentru tine și unul pentru persoana ta iubită. Echipa #diez a pregătit deja un articol cu lista bazinelor din Chișinău care activează în perioada rece a anului, în care vei găsi toate detaliile necesare.
#8. O plimbare pe ringul de gheață
Dacă tot suntem în perioada sărbătorilor de iarnă, îți propunem să organizezi o seară pe ringul de gheață, la mult îndrăgitul patinoar! Indiferent dacă sunteți începători sau aveți deja experiență la patinaj, această activitate poate deveni o experiență veselă și memorabilă.
Aici găsești o listă cu locații din Chișinău unde poți să patinezi în acest an.
#9. O sesiune foto doar în doi
Vrei să surprinzi în fotografii momente speciale alături de persoana iubită, bucurându-vă în același timp de intimitate? Să știi că în Chișinău există o soluție perfectă pentru asta. Cei de la CHEEEZ sunt primul studio de autoportret din Moldova, care îți oferă posibilitatea să creezi fotografii memorabile doar cu ajutorul unei telecomenzi, într-o ambianță liniștită.
Social media: Instagram
Aici găsești o listă cu cinci idei de activități romantice pentru buzunarul fiecăruia.