Președinta Maia Sandu este laureată a premiului Reinhard Mohn 2025

Maia Sandu (1) (1)
Foto:Maia Sandu/Facebook

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost distinsă cu Premiu Reinhard Mohn 2025, acordat de Fundația Bertelsmann o dată la doi ani, pentru angajamentul său exemplar în apărarea și promovarea democrației. Președinta Maia Sandu a fost recunoscută pentru curajul și determinarea de a sprijini valorile democratice în fața unor provocări externe complexe.

Premiul este dotat cu 100 000 de euro, sumă pe care președinta a decis să o doneze. Cea mai mare parte a banilor va fi donată pentru susținerea proiectelor de dezvoltare în satul natal al președintei, Risipeni, raionul Fălești.

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova

Fundația Bertelsmann este o organizație nonprofit cu sediul la Gütersloh, Germania. A fost înființată în 1977 de Reinhard Mohn și este în prezent una dintre cele mai mari fundații din Germania. Aceasta desfășoară proiecte de cercetare, dezvoltă soluții inovatoare și susține reforme democratice. Un proiect renumit al fundației este Premiul Reinhard Mohn, acordat din 2011, odată la doi ani, pentru soluții inovatoare la problemele sociale și politice contemporane. Laureații anteriori sunt: fostul președinte al Germaniei Joachim Gauck, fostul președinte al Estoniei Toomas Hendrik Ilves, fosta președintă a Bundestagului Rita Süssmuth și ex-secretarul general al ONU Kofi Annan.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente