Conceptul de sustenabilitate a securității energetice a cunoscut o schimbare majoră, în urma crizei energetice prin care a trecut și Republica Moldova. În astfel de situații suntem nevoiți să ne adaptăm la schimbările climatice și la modificările de pe piața mondială a resurselor de energie, folosindu-le cât mai rațional și corespunzător. Dar cine ne poate ajuta să luăm deciziile corecte, pentru a deveni proprietarii unei locuințe eficiente energetic?
Autoritatea Publică Locală este prima instituție care poate contribui la informarea cetățenilor despre eficiența energetică a gospodăriilor rurale. Datorită unui plan local de dezvoltare, care include securitatea energetică a localității și reducerea costurilor pentru energie, primăriile pot contribui la economisirea resurselor, astfel încât banii economisiți să fie adunați în bugetul local și utilizați în alte scopuri ale comunității.
Vladimir Ursu, expert în eficiență energetică și director executiv al asociației „Renașterea Rurală”, sprijină autoritățile publice locale să descopere cele mai bune soluții pentru a informa locuitorii despre eficiența energetică a caselor. Totodată, el le arată primăriilor cum pot identifica surse alternative de energie, care să răspundă nevoilor specifice ale comunităților lor.
„În vogă acum sunt proiectele de aprovizionare a localităților cu apă. Aceasta presupune turnuri de apă, care, la randul lor, consumă energie electrică pentru pompele locale. Ideal ar fi ca pompele să fie asigurate cu energie din panouri fotovoltaice. Astfel putem scădea prețul final al apei pentru consumator și să obținem o calitate mai bună a serviciilor, care pot fi automatizate.”
O altă metodă pe care o propune expertul ar fi introducerea surselor alternative pentru școli, licee, grădinițe și centrele culturale din localități. În acest sens, există surse alternative netradiționale, precum colectoarele solare pentru apă caldă, care pot menține temperatura în aceste încăperi cu costuri reale foarte mici.
Fără măsuri de eficientizare energetică, bugetele locale vor fi suprasolicitate, ceea ce va limita investițiile în infrastructură, educație și alte servicii esențiale, cu un impact negativ direct asupra calității vieții locuitorilor.
Pentru a face față provocărilor actuale în domeniul energiei, expertul propune ca autoritățile locale să devină membre ale unor organizații care oferă planuri locale de dezvoltare și sprijin financiar pentru proiecte de eficientizare energetică.
„Recomandarea mea pentru primăriile din localitățile rurale este să adere la Alianța Primarilor. În Republica Moldova avem reprezentanța lor prin Alianța pentru Eficiența Energetică și Regenerabilă, și ei au acele planuri locale de dezvoltare a eficienței energetice a comunităților. Sunt programe de susținere a clădirilor prin Centrul Național de Energie Durabilă, fiind axate pe clădirile din municipii sau din orașe, dar totodată au și programe pentru casele private și familiile social vulnerabile.”
Fie că ești proprietar de locuință, meșter sau primar de localitate, în cadrul proiectului „MĂ IMPLIC”, componenta „Eficiență Energetică”, experți și specialiști dedicați au dezvoltat pentru tine un șir de materiale informative gratuite (ghiduri, pliante, broșuri) cu recomandări practice pentru eficientizarea energetică a locuințelor. Aceste resurse sunt disponibile atât cetățenilor, tehnicienilor, cât și reprezentanților administrațiilor publice locale, oferind soluții clare și accesibile pentru a diminua cantitatea de resurse consumate și a spori confortul termic în orice anotimp. Toate materialele pot fi descărcate de pe acest site – www.ma-implic.md/eneff.
Campania de informare despre importanța eficienței energetice în zonele rurale din Republica Moldova este implementată prin intermediul proiectului „MĂ IMPLIC” de către Skat Consulting și Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED), cu sprijinul Guvernului Elvețian.