Balul Bobocilor 2024 a fost organizat la etapă interuniversitară. Cine sunt câștigătorii

poza 1
Foto: Academia de Studii Economice a Moldovei

Cinci perechi din cadrul universităților din țară au fost prezente la eveniment. În acest an, studenții implicați au convins publicul prin prestațiile ce ofereau răspuns tematicii „De ce universitatea mea?” Balul Bobocilor 2024, etapa interuniversitară, a fost organizat pe 21 noiembrie în incinta unui club din capitală.

Etapa finală a Balului Bobocilor a provocat studenții de anul I să-și reprezinte într-un mod cât mai ingenios universitatea. Cele cinci instituții implicate în concursul interuniversitar au fost:

# Academia de Studii Economice din Moldova;
# Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”;
# Universitatea de Stat din Moldova;
# Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”;
# Universitatea Tehnică din Moldova.

Studenții au concurat în baza probelor stabilite. Aceștia trebuiau să demonstreze originalitate, colaborare și corectitudine. Prin urmare, participanții au avut șansa să câștige aprecierea juriului în cadrul a celor trei etape de concurs:

  1. prezentarea generală;
  2. demonstrarea probei artistice;
  3. elaborarea temei pentru acasă.

La prima probă, studenții s-au prezentat publicului într-un mod original, dar și caracteristic universității pe care o reprezentau. În cea de-a doua etapă, aceștia și-au expus talentele prin intermediul unui număr artistic. Cântec, dans, joc de rol sau o combinație a acestora, participanții au demonstrat un spirit de echipă care trebuia să câștige atenția juriului. Cea de-a treia probă a fost una decisivă. De această dată, perechile s-au pregătit cu un text însoțit de poezii, cântece sau acrobații, prin intermediul cărora au răspuns la întrebarea tematicii generale: „De ce universitatea mea?”. Pentru fiecare probă, participanții au avut între trei și cinci minute.

Pe toată durata evenimentului, perechile implicate i-au avut alături pe colegi și prieteni. În cadrul concursului, am susținut echipa care reprezenta Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. M-am bucurat să văd cum fiecare pereche era încurajată și aplaudată de public, ceea ce a reprezentat o sursă de motivație pentru participanți. Entuziasmul, nerăbdarea și spiritul de competiție a conturat atmosfera din cadrul evenimentului. Cu siguranță astfel de activități rămân memorabile și marchează viața studențească. Mi-ar plăcea ca tinerii să se implice și să vină cu inițiative proprii de a organiza mai multe evenimente sau activități la nivel universitar sau chiar interuniversitar. Acestea ar presupune colaborare și unitate între comunitățile studențești din țară.

La final, membrii juriului, format din sponsorii și partenerii principali, au fost cei care au evaluat prestațiile scenice. Astfel, Balul Bobocilor 2024, etapa interuniversitară, și-a desemnat perechile câștigătoare.

Locul I: Nichita Tihonciuc și Sibicheeva Arina, Academia de Studii Economice din Moldova

Locul II: Cristian Railean și Hrițcu Mădălina, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

Locul III: Bogdan Marandiuc și Nansi Pantazopoulou, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu

Câștigătorii locului întâi, Nichita și Arina, s-au remarcat prin prezentarea ingenioasă și dansul probei artistice prin care și-au obținut aprecierea. Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul ASEM, pentru al doilea an consecutiv, reușesc să obțină maximum de puncte din partea juriului la etapa interuniversitară. Prin muncă în echipă, cei doi învingători au reușit să se bucure de aplauze și apreciere pe merit. Toți câștigătorii au primit diplome, premii bănești, dar și cadouri din partea sponsorilor evenimentului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Valeria Jidraș
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente