O serie de școli profesionale, colegii și Centre de Excelență din Republica Moldova vor fi dotate cu EduLIFE Box

EduLife
Foto:UNFPA Moldova

81 de școli profesionale, colegii și Centre de Excelență din Republica Moldova vor fi dotate cu EduLIFE Box. Acesta este un set inovator de resurse educaționale pentru dezvoltarea deprinderilor de viață. Dispenserele cu produse de igienă menstruală vor fi oferite gratuit fetelor.

Inițiativa este una importantă, pentru că oferă acces la resurse educaționale și produse de igienă menstruală. În acest mod, poate fi redus absenteismul școlar, se încurajează dialogul deschis despre sănătatea reproductivă și se creează o comunitate mai incluzivă și mai informată.

Această inițiativă este parte a Programului „Școala EduLIFE”, realizat de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în Republica Moldova, Ministerul Educației și Cercetării, Centrul Media pentru Tineri și Suntparinte.md.

Programul include mai multe elemente-cheie:
# amenajarea și dotarea claselor prietenoase;
# amenajarea cabinetului psihologului școlar și al asistentei medicale;
# acces la educație pentru sănătate și activități nonformale;
# dotarea cu boxe și absorbante oferite gratuit elevelor. 

Modelul „Școala EduLIFE” a fost pilotat în 2023, în patru instituții de învățământ:
# Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, mun. Hânceşti;
# Liceul Teoretic „Mitropolit Nestor Vornicescu” din s. Lozova, mun. Strășeni;
# Gimnaziul „Ion Creangă”, s. Ermoclia, r. Ștefan Vodă;
# Liceul Teoretic „Ion Creangă”, or. Căușeni.

Investiția totală pentru boxele EduLIFE, care vor fi instalate în școli profesionale, colegii și Centre de Excelență, se ridică la circa 1,5 milioane de lei.

Inițiativa face parte din programul „Conectăm tinerii cu piața muncii prin dezvoltarea deprinderilor de viață”, implementat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA Moldova) în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare prin fondurile Cooperării Austriece pentru Dezvoltare.


Amintim că, în luna septembrie, autoritățile au anunțat instalarea de dispensere cu absorbante în peste 130 de instituții de învățământ general din țară. Aceste produse vor fi oferite gratuit elevelor pe toată durata anului de studii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente