Sfaturi pentru studenții din anul I de la beneficiarii Bursei Președintelui și Guvernului

stuuuu
Foto:Facebook/Arina Carauș/Danu Tartus/Adriana Ghicov

Primul an de studii mereu a fost unul încărcat. Viața independentă, noii colegi sau perechile de o oră și jumătate te pot scoate de-a binelea din zona de confort. Pentru a te ajuta să treci mai ușor peste „perioada de adaptare”, am discutat cu mai mulți studenți care deja finalizează universitatea. Ei ți-au oferit mai multe sfaturi care te-ar putea ajuta să te acomodezi cât mai rapid cu statul de student.

Arina Carauș, despre proiecte, AI și somnul înainte de examene

Arina Carauș este studentă în anul IV-a la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică de la Universitatea Tehnică din Moldova (UTM). În acest an, tânăra a devenit beneficiara Bursei Președintelui Republicii și spune că pe parcursul anilor de studii s-a implicat în mai multe proiecte datorită cărora s-a dezvoltat și chiar a reușit să viziteze țări precum Japonia și Statele Unite ale Americii.

Arina îți recomandă să valorifici timpul tău liber și să te implici în proiectele care îți par curioase, deoarece inclusiv ele îți vor oferi posibilitatea să crești și să cunoști persoane și experiențe noi. Totuși, mai ales în anul I, nu trebuie să exagerezi la acest capitol.

În domeniul tehnic, este important să reușești a oferi suficientă atenție lecțiilor, iar primul an de studii este „piatra ta de temelie”.

În anul I va trebui să depui mai mult efort decât în ceilalți ani. De aceea recomand să te focusezi pe structurarea informațiilor. Lecțiile de matematică sau fizică sunt foarte importante, mai ales dacă vrei să crești în domeniul acesta.

Arina Carauș

Nu te rușina să pui întrebări profesorilor sau să ceri ajutor de la colegi. Acest exercițiu va facilita procesul de asimilare a informațiilor, dar și te va ajuta să îți faci cunoștințe noi: „Oamenii memorează mai ușor persoanele pe care le-au ajutate, decât pe cele de la care au primit ajutor”.

De asemenea, Arina îți sugerează să dormi, mai ales înainte de examene. Cercetările arată că elevii care reușesc să se odihnească susțin mai bine testele. Tânăra mai spune că „starea corpului influențează foarte mult și activitatea mentală”, deci eficiența ta ar putea fi dictată de felul în care te alimentezi și timpul acordat sportului.

Inteligența artificială poate fi pe alocuri ghidul tău și te va ajuta să obții răspuns la unele întrebări, însă ea nu trebuie să îți înlocuiască cunoștințele. Arina menționează că pentru a utiliza eficient AI-au trebuie să ai un background bine format în domeniul pe care îl studiezi și să poți da dovadă de o gândire critică.

Danu Tartus, despre gestionarea stresului și provocări

Tartus Danu este student în anul IV la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, dar și membru activ în mai multe asociații obștește din domeniul juridic. În acest an, tânărul este deținător al bursei guvernamentale.

Danu te îndeamnă să îți urmezi pasiunea și să mergi la facultatea care îți place cu adevărat. Tânărul spune că în orice domeniu poți face bani dacă acesta îți place și te dedici lui.

Ascultă sfaturile celor din jur, prieteni, rude, părinți, dar în final, alege domeniul în care te regăsești. Este viitorul tău și nu trebuie să pierzi ani studiind ceva ce nu îți place doar pentru a mulțumi pe cineva. Dacă ai făcut o alegere greșită, schimbă ceva cât mai repede. Niciodată nu e prea târziu.

Danu Tartus

Danu te îndeamnă să îți dezvolți obiceiul de a citi și de a te implica activ în activități extra-curriculare. Dacă ești un tânăr activ, poți deveni ușor membru al asociațiilor studențești sau te poți alătura diferitor organizații care îți plac. Un element important este și gestionarea eficientă a stresului.

Facultatea poate fi stresantă, dar este important să ai grijă de sănătatea ta mentală. Fă pauze, relaxează-te și ieși cu prietenii. Întotdeauna găsește timp pentru viața ta personală și pentru activități care te relaxează și te fac fericit.

Danu Tartus

Tânărul spune că începutul poate fi greu și copleșitor, dar îți recomandă să nu renunți. Chiar dacă la început nu vezi rezultate mari, este important să nu te lași bătut: „Eu însumi nu am văzut rezultate imediate, realizările mele au fost apreciate și luate în considerație începând cu anul III de facultate”.

Danu spune că primul an este doar începutul unei aventuri minunate. Ceea ce merită să faci, este să te bucuri de fiecare moment și să înveți. De asemenea, studentul recomandă să ai încredere în propriile forțe. La finalul zilei, Danu este sigur că cel mai important lucru este să rămâi fidel visurilor tale și să muncești pentru ele.

Adriana Ghicov, despre rolul pernei în viața de student

Adriana Ghicov este studentă în anul IV la Facultatea Științe ale Educației a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Ea coordonează proiectul „Comunitatea Studenților Crengieni pentru Copiii Moldovei” și în acest an a fost beneficiara Bursei Guvernului.

Adriana spune că la universitate nu vii pentru bifă, dar vii pentru tine: „Cunoștințele acumulate pe parcursul orelor de curs, seminare și laboratoare nu se egalează cu informațiile din «nenea Google», sau mai nou, ChatGPT. Dacă vă spun că nu am apelat niciodată la acest chat minune, o să mă credeți?”.

Tânăra te îndeamnă să încerci a-ți realiza sarcinile atunci când îți sunt propuse și să nu le leși pe ultimul moment.

Dacă nu ar fi atâtea proverbe în literatura noastră, acum cred că nu aș veni cu niciunul, dar ele fiind destule vă pot spune doar atât: «Porcul nu se îngrașă în ajun». Depășit de situație ești doar atunci când lenevești zi de zi, îți place să te victimizezi și până la urmă, tot tu ai de făcut prea multe!

Adriana Ghicov

Adriana te îndeamnă să comunici eficient cu colegii și profesorii. Ea menționează că relațiile interpersonale sunt foarte importante în această perioadă și te îndeamnă să fii sincer și să respecți părerile colegilor.

Totodată, tânăra te îndeamnă să fii activ, să adresezi întrebări când ceva nu îți este clar și să te implici în activitățile extracurriculare, științifice sau de dezvoltare personală: „Dorință să fie, că de ales ai ce alege”.

Pornind de la ideea că «Toamna se numără bobocii», să știi că la universitate «ei» se numără și iarna. După fiecare sesiune de examinare, în funcție de media obținută, poți obține o bursă de studii. Dacă ești mai harnic, poți aplica dosar și pentru alte burse de merit: Bursa Guvernului, Bursa Republicii sau cea a Președintelui. Ce pot să spun?! Muncă și doar muncă!

Adriana Ghicov

Un ultim sfat din partea tinerei, dar la fel de important, este să ai grijă de tine. Dormi suficient, hidratează-te și mănâncă sănătos și învață să gestionezi situațiile stresante: „E dificil uneori, te simți depășit de tot ce ți se întâmplă, dar încearcă să te menții într-o formă mentală echilibrată. Perna nu e doar pentru dormit, mai poți și plânge uneori în ea. Ajută!”.

Ce sfaturi ai oferi tu studenților sau ce întrebări le-ai adresa celor din ultimul an de studii scrie-ne în comentarii!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente