Într-o industrie competitivă, un producător de biscuiți din Moldova, a demonstrat că inovația și valorile tradiționale pot coexista armonios. De la o mică brutărie locală, afacerea de familie s-a extins și a devenit unul dintre exportatorii de top de biscuiți din Moldova, livrând 60 % din producție pe piața din România. Secretul succesului? O combinație de muncă în echipă, valori familiale și un pas curajos spre digitalizare.
Moștenirea unei familii care transformă pasiunea în succes
Iulia Grigoriev, director comercial „BeSweet”: „Compania a fost fondată de părinții noștri acum 10 ani. Mama a jucat un rol esențial în crearea tuturor rețetelor și în stabilirea standardelor de calitate, iar tatăl nostru s-a ocupat de investiții și de alegerea utilajelor. La un moment dat, părinții noștri au simțit nevoia să ne implice și pe noi, așa că au recrutat-o mai întâi pe sora mea, Nadea, iar apoi m-am alăturat și eu echipei.”
Colaborarea armonioasă a permis familiei să creeze nu doar biscuiți delicioși, ci și o afacere solidă, capabilă să reziste provocărilor economice și să crească în mod constant. Cu 25 de tipuri de biscuiți în stoc, compania este prezentă atât pe piața locală, cât și internațională fiind un exemplul bun al modului în care digitalizarea poate schimba radical traiectoria unei mici afaceri de familie, deschizând noi perspective și consolidând poziția acesteia pe piață.
Soluții digitale pentru dezvoltarea afacerii
Nadejda Cornețel, administratoare „BeSweet”: „În cadrul Programului de Evaluare Digitală a IMM-urilor, care a fost un punct de cotitură pentru noi, am beneficiat de consultanța unui specialist IT care ne-a oferit recomandări privind digitalizarea proceselor și identificarea direcțiilor unde putem lucra mai eficient. Am constatat că putem optimiza procesul de bugetare, automatiza gestionarea finanțelor și dezvolta strategii și planuri de viitor mai bine structurate. De asemenea, am dorit să automatizăm procesarea comenzilor primite. Un alt aspect pe care l-am vizat a fost eficientizarea evidenței orelor de muncă ale personalului din secția de producție, planificând instalarea unui sistem care să monitorizeze accesul angajaților la intrare și ieșire.”
Vitalie Eșanu, expert în digitalizare: „Am oferit mai multe recomandări, printre care trasabilitatea produsului. De exemplu, introducerea în sistemul informațional a datelor despre materiile prime utilizate în producție – câte kilograme de făină, zahăr, ulei intră în fabrică și cum sunt distribuite produsele finite. Odată ce compania va implementa soluțiile digitale, afacerea lor va deveni mai stabilă și mai predictibilă, reducând dependența de fluctuațiile masive de pe piața alimentară (de ex. cauzate de război). În plus, costurile vor fi mai mici, iar angajații vor putea fi remunerați mai bine.”
Programul de Evaluare Digitală a IMM-urilor – rampă de creștere pentru afacerile locale
În cadrul Programului de Evaluare Digitală a IMM-urilor, compania alături de alte 9 afaceri locale a beneficiat de consultanță personalizată și sesiuni de networking, care le-au oferit nu doar soluții tehnice, ci și sprijin pentru accesarea de granturi, inclusiv finanțare nerambursabilă la ODA. Beneficiarii finanțării au primit și un grant în valoare de 5000 de euro, ca parte a proiectului OPTIM.
Cristina Buțuleac, manageră acces la finanțare și digitalizare, Helvetas: „Am observat că multe IMM-uri se confruntă cu provocări semnificative în integrarea soluțiilor tehnologice, fie din cauza lipsei de expertiză, a costurilor ridicate, fie din cauza lipsei unui dialog eficient între IMM-uri și companiile care furnizează astfel de soluții. Prin acest program, ne-am propus să creăm o punte între aceste două sectoare, oferind IMM-urilor resursele necesare pentru a evalua și implementa soluții digitale care nu doar că le vor crește eficiența, ci vor contribui și la creșterea veniturilor.”
Irina Oriol, directoare ATIC: „Pentru ca întreprinderile mici și mijlocii să fie mai competitive, utilizarea soluțiilor digitale este un absolut necesar. Aceste companii, însă, au nevoie de susținere în calea lor de digitalizare. Ne-am propus să le oferim suportul și expertiza de care dispunem, pentru că ne dorim o societate tehnologică, racordată la ultimele tendințe, în care procesele sunt simplificate, iar soluțiile – integrate să sporească cererea la produse și servicii.
Cu o echipă motivată, soluții digitale moderne și o viziune clară, „Besweet” astăzi este pregătită să își dubleze producția și să își extindă prezența pe piața din România. Pentru familia din spatele acestei afaceri, succesul nu este doar despre vânzări sau profit, ci despre construirea unui viitor solid pentru generațiile viitoare.
Despre Programul de Evaluare Digitală al IMM-urilor
Lansat în 2023 și implementat de ATIC, programul este susținut de Proiectul OPTIM, finanțat de Elveția și coordonat de organizația Helvetas. Peste 40 de companii au aplicat pentru Programul de Evaluare Digitală al IMM-urilor, iar dintre acestea, au fost selectate cele 10 cu cel mai mare potențial pentru a beneficia de acest sprijin. Rezultatele programului sunt impresionante: cele 10 companii beneficiare au participat la 60 de sesiuni de consultanță privată, susținute de experți specializați în digitalizare și finanțare. În plus, au avut loc cinci sesiuni de networking, create pentru a facilita schimbul de idei și sinergiile între participanți.