„Pădurea Prieteniei”. În comuna Băcioi au fost plantați 16 000 de copaci pentru un viitor mai verde

Pădurea Prieteniei 6

O nouă inițiativă dedicată protecției mediului a prins rădăcini. Pe 16 noiembrie, am plantat „Pădurea Prieteniei” în comuna Băcioi, satul Frumușica, alături de peste 450 de voluntari din sectorul privat și public. În cadrul acestui proiect, au fost plantați 16 000 de copaci într-o singură zi, contribuind la reabilitarea a 4 hectare de teren degradat.

Pădurea Prieteniei reunește în mod simbolic reîmpădurirea și unitatea socială. Cu susținerea tuturor voluntarilor care au participat, proiectul subliniază consensul național și puterea comunității de a se uni pentru un scop comun.

În această zi, am avut onoarea să plantăm alături de Doamna Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, care ne-a ne-a inspirat prin propriul exemplu să plantăm cu suflet!

Acest proiect se aliniază cu Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor și demonstrează cea mai valoroasă formă de colaborare într-o țară – instituții publice, private și ONG.

Evenimentul, a fost organizat de către Asociația Obștească Hai Moldova cu sprijinul partenerilor Kaufland Moldova, maib, Coca-Cola HBC Moldova și Tucano Coffee. De asemenea, proiectul a beneficiat de susținerea Primăriei Băcioi, Întreprinderea Silvică Chișinău și a altor instituții, subliniind importanța unei colaborări largi în fața provocărilor climatice.

Republica Moldova are doar 11% din teritoriu acoperit de păduri, fiind cea mai despădurită țară din Europa. „Pădurea Prieteniei” reprezintă un răspuns concret la nevoia urgentă de reîmpădurire și de combatere a schimbărilor climatice.

Mobilizare pentru natură și educație ecologică

Pe lângă plantarea copacilor, evenimentul a fost o adevărată sărbătoare a implicării comunitare și a educației ecologice. Copiii și tinerii prezenți au participat la activități interactive și ateliere despre biodiversitate, schimbările climatice și conservarea ecosistemelor. Astfel, Pădurea Prieteniei nu a fost doar un proiect de reîmpădurire, ci și o platformă pentru educarea și responsabilizarea noii generații.

Implicare și sprijin de la parteneri de încredere

Companiile Kaufland Moldova, maib, Coca-Cola HBC Moldova și Tucano Coffee, sunt un exemplu pentru sectorul privat din Republica Moldova, deoarece pentru ei responsabilitatea socială și de mediu nu sunt niște concepte abstracte, pe hârtie, dar niște responsabilități asumate concret prin proiecte implementate cu succes. Cu susținerea lor, pe parcursul a 3 ani Hai Moldova, a implementat proiecte de împădurire, proiecte de educație ecologică și închideri de depozite ilegale de deșeuri. 

Un viitor sustenabil prin acțiune comună

Prin acest eveniment, ne propunem să construim o comunitate informată și activă, capabilă să acționeze responsabil pentru binele comun și să contribuie la eforturile naționale și globale de combatere a schimbărilor climatice. Pădurea Prieteniei este mai mult decât un proiect de reîmpădurire – este un exemplu de mobilizare a comunității, în care fiecare participant are un rol esențial.

Despre Hai Moldova

Asociația Obștească Hai Moldova este un ONG dedicat implementării proiectelor de mediu și furnizării de soluții profesioniste pentru dezvoltare durabilă. Misiunea noastră este să contribuim la îmbunătățirea calității mediului și a vieții cetățenilor din Republica Moldova. Fondată ca inițiativă civică în 2011, Hai Moldova a realizat până acum zeci de proiecte și cinci campanii naționale de educație și conștientizare ecologică, reușind să implice activ peste 350.000 de voluntari.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente