„Studenţii de azi, liderii de mâine!” – o campanie marca FinComBank de educare prin leadership

DIEZ

FinCombank crede în puterea incontestabilă a educației și în transformarea tinerilor în adulți responsabili prin mentorat de calitate și prin informare corespunzătoare.

În perioada 13-15 noiembrie anul curent, FinComBank a demarat campania „Studenţii de azi, liderii de mâine!”, o serie de evenimente desfășurate în instituții de învățământ din mun. Chișinău, în cadrul cărora specialiști din domeniul bancar, de marketing și de resurse umane le-au vorbit elevilor și studenților despre educație prin leadership, despre nevoia de modele și despre aptitudinile pe care le pot deprinde din activități profesionale moderne. 

Pe 13 noiembrie, echipa FinComBank a organizat pentru studenţii din anii terminali ai Centrului de Excelenţă în Economie şi Finanţe un Atelier de Project Management pentru Viitorii Lideri. În cadrul atelierului, studenţii au descoperit cei trei piloni esenţiali ai succesului unui proiect: scop bine definit, managementul timpului şi controlul costurilor. Fără o fundamentare clară pe aceste elemente, chiar şi cele mai ambiţioase iniţiative riscă să eşueze. Discuţia a inclus şi prezentarea unor metodologii utilizate de Project Manageri, cum sunt Agile, Waterfall, dar şi altele, care oferă structura necesară adaptării la diferite tipuri de proiecte. În egală măsură, au fost discutate abilităţile cheie pe care un Project Manager trebuie să le deţină – comunicare eficientă, negociere, gândire strategică, bună organizare, înțelegere profundă a proceselor şi termenelor, cât şi altele – abilităţi care asigură că un proiect nu este doar finalizat, ci şi realizat corect.

Pe 14 noiembrie 2024, echipa FinComBank a mers în vizită de lucru la studenţii din cadrul Facultăţii Ştiinţe Economice a Departamentului Economie, Marketing şi Turism a Universităţii de Stat din Republica Moldova cu o prezentare amplă despre potenţialul şi importanţa leadership-ului, prezentare susţinută de Vicepreşedinta Natalia Naşco – Filimon. Doamna Naşco-Filimon, absolventă a Leader Development Program (Standford University Graduate School of Business), a stârnit interesul tinerilor prin informații de utilitate maximă, mai ales în contextul provocărilor de pe piaţa serviciilor bancare, îndreptând atenția auditoriului spre dimensiunea valorică a leadershipului, spre ce trebuie să transformăm şi pe ce trebuie să-şi bazeze munca un adevărat lider. Comunicare, transformare, rezilienţă, implicare – sunt doar câteva dintre cuvintele cheie care ar putea descrie activitatea unui lider adevărat, iar tinerii au înţeles mesajele centrale, proiectându-şi curiozitatea într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri foarte productivă.

Ultimul eveniment din cadrul campaniei „Studenţii de azi, Liderii de mâine!” a avut loc pe 15 noiembrie, și anume o vizită de lucru la studenţii  Facultăţii Inginerie Economică şi Business din cadrul Departamentului Economie şi Management al Universităţii Tehnice din Republica Moldova. Vicepreşedinta Natalia Naşco – Filimon le-a vorbit tinerilor despre provocările leadershipului contemporan şi despre cum să devină ei înşişi lideri de valoare în viitoarele lor alegeri profesionale.

Mulțumim tuturor instituțiilor de învățământ care au dat dovadă de deschidere și de o colaborare fructuoasă. 

FinComBank – susţinem tânăra generaţie! 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente