Continuându-și misiunea de a susține tinerii în formarea unui viitor profesional solid, maib a lansat oficial ediția a IV-a a programului de internship. Evenimentul de lansare, desfășurat într-o atmosferă prietenoasă în incinta maib park, i-a adus împreună pe cei 19 studenți selectați dintr-un total impresionant de 140 de aplicanți, mentorii acestora și o parte din echipa de management a băncii.
Președintele maib, Giorgi Shagidze, a subliniat importanța susținerii tinerelor talente și rolul maib în ghidarea acestora către un viitor profesional de succes, iar Svetlana Bodaci, Directorul Resurse Umane, a dezvăluit detalii despre modul în care cultura maib încurajează inovația și dezvoltarea continuă.
Cei 19 participanți la program provin din instituții de prestigiu – Centrul de Excelență în Economie și Finanțe, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea de Stat din Moldova – și vor avea șansa unică de a descoperi cum funcționează o bancă de top din interior. În următoarele șase luni, acești tineri talentați vor lucra alături de mentori experimentați în departamentele cheie ale băncii, precum Marketing, IT, Retail, Servicii Retail, Contact Center și Resurse Umane.
Programul de internship maib nu doar că deschide porțile către o experiență educațională de excepție, dar oferă și un sprijin financiar prin acordarea unei burse lunare de 2 000 de lei fiecărui participant.
Mai mult, în perioada 1 ianuarie – 1 martie, studenții vor lucra împreună pentru a dezvolta un proiect inovator care va fi prezentat managementului băncii și evaluat pentru o posibilă implementare. Este o oportunitate de a contribui activ la transformarea domeniului bancar, explorând idei și soluții ce pot schimba viitorul.
Maib continuă să se dedice angajamentului de a forma viitoarele generații de profesioniști și de a le oferi studenților nu doar o experiență de învățare, ci și un loc în care pot crea, inspira, simplifica și inova.
Tu conduci. maib