Vinificatorii moldoveni sunt invitați să participe la un concurs național. Vinurile câștigătoare vor fi incluse într-un ghid specializat

vinador-diez
Foto:Vinador

Oficiul Național al Viei și Vinului lansează cea de-a treia ediție a concursului național „Vinul Moldovei”. Competiția va aduce în prim-plan o selecție de vinuri din soiuri autohtone și internaționale, care urmează să fie un etalon al excelenței în domeniu. Prin intermediul concursului, vinul Moldovei își reafirmă angajamentul de a se alinia tendințelor internaționale.

Competiția va avea loc în perioada 21-22 noiembrie. Produsele înscrise la concurs vor fi evaluate de un juriu format din 27 de experți de renume, atât locali cât și internaționali, provenind din șapte țări.

Concursul pune accent pe promovarea soiurilor autohtone precum Feteasca Albă, Feteasca Regală, Rara Neagră și Feteasca Neagră, dar și pe soiurile de selecție moldovenească, precum Viorica, Floricica, Legenda, Alb de Onițcani și Riton. De asemenea, vor fi evaluate și vinurile obținute din cupaje cu soiuri europene, oferind astfel o diversitate a produselor admise în competiție.

Vinurile care vor obține cele mai înalte punctaje vor fi premiate după următoarele criterii:
# marea medalie de aur – minimum 93 de puncte;
# medalia de aur – 89-92,99 de puncte;
# medalia de argint – 85-88,99 de puncte.

Vinurile care vor acumula cele mai multe puncte vor fi premiate cu medalii de aur și argint și vor fi incluse într-un ghid specializat. Câștigătorii vor fi premiați în cadrul Galei Premiilor „Vinul Moldovei” din data de 22 noiembrie 2024.

Mai multe detalii despre concurs puteți citi aici.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente