Donează sânge – fii erou! Participă la suplinirea rezervelor de sânge din spitalele Republicii Moldova

donator de sânge
Foto:Nguyễn Hiệp

Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină te încurajează să donezi sânge pentru a salva o viață. Membrii asociației organizează evenimentul „Donează sânge – fii erou” pentru a a contribui la suplinirea rezervelor de sânge din instituțiile medicale ale Republicii Moldova.

La acest act de caritate sunt invitați studenții, angajații Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, dar și toți doritorii care vor să facă o faptă bună.

Donarea de sânge se va desfășura vineri, 21 noiembrie, în intervalul orar 8.0-16.00. Evenimentul va avea loc în aula „Nicolae Eșanu”, situată pe strada Nicolae Testemițanu, numărul 20 din Chișinău.

Organizatorii îndeamnă deținătorii tuturor grupelor sanguine să se alăture inițiativei.

În timpul unei donații se recoltează cel mult 450 ml de sânge. Această cantitate nu presupune niciun risc, deoarece organismul are permanent în rezervă circa 300-400 ml de sânge, precum și capacitatea de a reface repede cantitatea donată.

Criteriile pe care trebuie să le întrunească donatorul/donatoarea

Vârsta: între 18 și 60 de ani
Greutate corporală: minimum 50 de kilograme
Tensiunea arterială: maxima nu depășește 180 mmHg, iar minima – 100 mmHg
Valoarea hemoglobinei: nu mai joasă de 125 g/l pentru femei și nu mai puțin de 135 g/l pentru bărbați
Intervalul de timp între două donări de sânge nu poate fi mai mic de 60 de zile.
# Donatorii/donatoarele nu prezintă afecțiuni precum:
— boli de piele;
— sechele pulmonare;
— operație de ulcer;
— tendința de sângerare anormală.
# Să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele șase luni.
# Donatoarele nu se vor afla în perioada ciclului menstrual (acestea pot dona după cinci zile).
# Donatoarele nu trebuie să fie însărcinate sau să alăpteze.
# În cazul în care ți-ai făcut un tatuaj sau un piercing, poți dona sânge după șase luni.

În acest material poți afla ce trebuie să faci înainte de donare, în timpul donării și după donare.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente