Acqui-hire este un termen din lumea start-upurilor care combină cuvintele acquisition (achiziție) și hire (angajare). Acest termen descrie situația în care o companie mai mare cumpără un start-up nu doar pentru produsele sau serviciile pe care le oferă, dar în primul rând cu scopul de a angaja echipa acelui start-up. Companiile recurg la acqui-hire atunci când caută oameni talentați și echipe care au dovedit deja că pot lucra bine împreună pentru a dezvolta idei de produse/servicii noi.
De ce companiile mari recurg la acqui-hire? În primul rând, este mai rapid și mai eficient să cumperi o echipă cu expertiză într-un anumit domeniu decât să o construiești de la zero. Respectiv, o echipă deja formată care lucra la un proiect într-un start-up ar putea aduce companiei mai multe beneficii și să o apropie mai rapid de obiectivele sale. În așa mod, compania își consolidează și poziția pe piață.
Dacă ești antreprenor și ai o echipă talentată și un produs inovator, acqui-hire ar putea fi o modalitate excelentă de a-ți valorifica munca. În calitate de angajat care lucrează într-un start-up, este bine să fii conștient de acest proces, deoarece ar putea influența deciziile tale de carieră. Pentru consumatori, acqui-hire poate duce la produse și servicii mai bune, deoarece companiile mari pot combina talentele și tehnologiile pentru a crea soluții inovatoare.
Exemple concrete
Facebook și Gowalla: în 2011, Facebook a cumpărat start-upul Gowalla, o aplicație de check-in geolocalizat. Facebook și-a dorit echipa de dezvoltatori talentați de la Gowalla, care să contribuie la îmbunătățirea funcționalităților bazate pe locație din rețeaua socială.
Google și Milk: în 2012, Google a achiziționat start-upul Milk, fondat de Kevin Rose, cunoscut ca fondatorul agregatorului de știri american Digg. Deși Milk a dezvoltat doar câteva aplicații care nu au avut mare succes, echipa, și în special Kevin Rose, avea o reputație foarte bună în domeniul tehnologiei și inovării. Respectiv, Google a integrat echipa Milk pentru a lucra la Google Ventures și la alte proiecte.
Twitter (actualul X) și Summify: Twitter a cumpărat Summify, un start-up canadian specializat în agregarea și personalizarea fluxurilor de știri. În loc să păstreze produsul creat de Summify, Twitter și-a dorit mai mult echipa pentru a îmbunătăți funcțiile de distribuire a conținutului pe propria platformă, contribuind la modul în care utilizatorilor li se recomandă anumite știri în feed.