Artiștii din Republica Moldova sunt invitați să se înscrie pe pozițiile de artiști lirici și dirijori secunzi în cadrul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” din România. Audițiile pentru candidații din țara noastră se vor organiza pe 12 noiembrie la Chișinău.
# Pentru poziția de artiști lirici (sopran, alto, tenor și bas) sunt eligibile persoanele cu vârsta de peste 18 ani care cunosc limba română și care au absolvit sau urmează cursurile unei facultăți de muzică.
Înscrierea candidaților pentru preselecție se face prin depunerea online a unui dosar care să conțină un CV actualizat, precum și un link de transfer al unui material video de cel mult cinci minute, cu o interpretare individuală recentă (din ultimele șase luni). Detaliile și înscrierile sunt disponibile pe www.madrigal.ro și aici.
# Pentru poziția de dirijori secunzi sunt eligibile persoanele cu vârsta de peste 23 de ani care cunosc limba română, au diploma de masterat a unei facultăți de muzică sau sunt studenți/studente la master în domeniu.
Înscrierea candidaților pentru preselecție se face prin depunerea online a unui dosar care să conțină un CV actualizat, precum și un link de transfer al unui material video care să conțină o lucrare dirijată pe scenă în ultimul an (septembrie 2023 – septembrie 2024). Detaliile și înscrierile sunt disponibile pe www.madrigal.ro și aici.
Data-limită pentru transmiterea dosarului de înscriere de către candidații din Republica Moldova este 9 noiembrie 2024. În urma analizei dosarelor de înscriere vor fi contactați numai candidații selectați pentru participarea la audiții. Informațiile logistice privind orarul audițiilor vor fi transmise în timp util candidaților înscriși.
Audițiile de la Chișinău, organizate de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, fac parte dintr-un proces de selecție derulat de ansamblu în România și în Republica Moldova. Audițiile sunt programate în cadrul Turneului Madrigal la Chișinău ce va avea loc în perioada 12-15 noiembrie 2024.
Înființat în anul 1963 de către muzicianul și dirijorul Marin Constantin, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către renaștere, muzica preclasică și clasică, romantism, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.
În noiembrie 2016 a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt la Palatul Națiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace și Securitate. În luna martie 2023, la Palatul Parlamentului, Senatul României a inaugurat oficial „Galeriile Madrigal – Marin Constantin”, un spațiu amplu care găzduiește evenimente culturale și expoziții temporare și permanente ale Corului Madrigal”.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.