Medicii tineri specialiști vor primi o indemnizație unică de 250 000 de lei

Foto:Emedicina.md

Ministerul Sănătății a majorat indemnizația unică pe care o vor primi tinerii specialiști, medici și farmaciști, care vor lucra timp de cinci ani după absolvire în zonele îndepărtate sau sate. Indemnizația unică este de 250 000 de lei, fiind împărțită în două tranșe.

Conform ministrei sănătății, Ala Nemerenco, decizia a fost luată pentru a atrage tinerii specialiști să lucreze în zonele mai îndepărtate sau rurale din țară. Indemnizația unică de 250 000 de lei va fi acordată medicilor și farmaciștilor care au studii superioare, inclusiv licență.

Indemnizația unică pentru specialiștii cu studii superioare de licență în medicină, pentru medici și farmaciști, va fi în mărime de 120 000 de lei, după șase luni de activitate și în mărime de 130 000 de lei, după trei ani de activitate.

De asemenea, pentru specialiștii cu studii profesional tehnice postsecundare și postsecundare nonterțiare medicale și farmaceutice vor primi o indemnizație unică în mărime de 96 000 de lei, după șase luni de activitate.

De asemenea, această decizie prevede că absolvenții din domeniul sănătății, care își vor face studiile la buget, vor fi obligați să lucreze cinci ani, în loc de trei, într-unul dintre spitalele la care vor fi repartizați de minister.

Proiectului în cauză referitor la achitarea indemnizației și compensațiilor pentru medici și farmaciști, se vor răsfrânge asupra persoanelor admise la studii de rezidențiat, începând cu anul de studii 2024-2025, care vor semna contracte privind instruirea în rezidențiat și plasarea în câmpul muncii, cu obligația să activeze cel puțin cinci ani, și întrucât durata studiilor de rezidențiat în funcție de specialitate variază de la doi la cinci ani, majoritatea din ei vor beneficia de prima transă a indemnizației în anul 2028, care se încadrează în limitele alocațiilor bugetare actuale, iar a doua tranșă a indemnizației va fi acordată după anul trei de activitate, adică începând cu anul 2030.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat în ședința guvernului din 30 octombrie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente