Duminică, ești invitat la o ceremonie a ceaiului chinezesc, care va avea loc în spațiul creativ Ficus din Chișinău. Un maestru instruit și vorbitor de limba chineză te va introduce în arta preparării și savurării ceaiului.
La ceremonie vei degusta celebrul ceai semi-fermentat Oolong, recunoscut ca fiind campion printre ceaiurile chineze relaxante. Acest ceai este bogat în antioxidanți și substanțe benefice care ajută la detoxifierea organismului și întărirea sistemului nervos. Evenimentul va include nu doar degustarea acestui ceai, ci și o sesiune de meditație, care va fi o parte importantă a serii.
Ceremonia va dura aproximativ trei ore. La final, vei avea ocazia să rămâi pentru a socializa cu ceilalți participanți la încă o ceașcă de ceai.
Ce te așteaptă la ceremonie:
# aproximativ patru boluri de ceai Nai Xiang Jin, care este o varietate a ceaiului Oolong;
# dulciuri;
# o atmosferă în stil asiatic;
# o sesiune de meditație.
Evenimentul este unul caritabil.
Prețul de intrare este de 350 de lei.
Biletele le găsești aici.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.