Care este programul complet al Zilelor Filmului Ucrainesc la Chișinău

kino-UA
Foto:Olena Zelenska/Film documentar „Finding Nika”

O serie de filme documentare realizate în Ucraina în ultimii doi ani de război vor fi proiectate în patru orașe din Moldova: Chișinău, Bălți, Cahul și Căușeni. Intrarea la toate proiecțiile din cadrul festivalului va fi liberă.

Deschiderea Zilelor Filmului Ucrainesc va fi celebrată prin pelicula „În căutarea Niki”, realizată de Stanislav Kapralov. Acest film povestește despre încercarea de a salva un câine pe nume Nika și abordează soarta zecilor de animale afectate de invazia trupelor ruse, provocând o reflecție asupra adevăratei semnificații a cuvântului „umanitate”.

Pe parcursul lunii noiembrie, vor fi proiectate opt filme care explorează teme precum afacerile și dezvoltarea sectorului agricol în timpul războiului, ocupația Crimeei, salvarea animalelor din zonele de conflict activ și rolul femeilor în război. La Chișinău, proiecțiile vor avea loc între 7 și 9 noiembrie.

În plus, va fi organizată și „Ziua filmului pentru copii”, unde cei mici se vor bucura de desene animate, concursuri, jocuri și dulciuri.

Toate filmele sunt prezentate în limba originală, cu subtitrări în română.

Programul proiecțiilor la Chișinău

În data de 7 noiembrie, cinema ODEON (str. Mihai Eminescu, nr. 55):
# ora 18.00 – deschiderea solemnă a Zilelor Filmului Ucrainesc.
# ora 18.15 – proiecția filmului „În căutarea Niki”.

În data de 8 noiembrie, Europe Café (str. Alexei Șciusev, nr. 97):
# ora 14.00 – proiecția filmului „Malanaka. Salvează-ți casa”, care este un scurt documentar despre mutarea tinerilor în orașe și dorul de sentimentul de acasă. (Filmul a fost realizat cu o lună înainte de începutul agresiunii ruse împotriva Ucrainei);
# ora 14.30 – proiecția filmului „Chiparosul”, care este despre faptul că atunci când, în 2017, Ucraina semnează un acord de liberalizare a vizelor cu Uniunea Europeană și granițele devin deschise pentru prima dată în 100 de ani, artistul autodidact Valerii, în vârstă de 79 de ani, are șansa de a-și îndeplini visul îndelung așteptat și de a călători pentru prima dată în Grecia.

În data de 9 noiembrie, Casa Ucraineană (str. Zamfir Arbore, nr. 6):
# ora 11.30 – începerea „Ziua filmului pentru copii”, unde se vor desfășura concursuri și jocuri pentru cei mici);
# ora 12.30 – proiecția filmelor de animație de producție ucraineană, cu pauze pentru dulciuri.

În data de 9 noiembrie, Europe Café (str. Alexei Șciusev, nr. 97):
# ora 13.00 – proiecția filmului „Vinul Galiției”, care povestește despre industria vinului din Ucraina – înainte și după începutul războiului;
# ora 14.00 – proiecția filmului „Continuând afacerea unei vieți. Afaceri în timpul războiului”, care este istoria a cinci afaceri ucrainene din 2018 până în 2024: țeserea de covoare, vehicule electrice, hrană pentru animale, olărit și fabricarea de șosete cu mesaje amuzante. (Cum se continuă activitatea atunci când producția este distrusă de rachetele rusești, iar angajații pleacă pe front?);
# ora 15.30 – proiecția filmului „Stăpânii pe pământul lor. Fermierii în timpul războiului”, care prezintă poveștile lucrătorilor din sectorul agricol – de la gospodării mici până la agro-holdinguri. (Bombardamentele asupra silozurilor, ocupația, ecocidul cauzat de distrugerea digului de la rezervorul Kahovka – cum fac față războiului gospodăriile care protejează oamenii de arme, la fel de înfricoșătoare ca și impactul unei rachete – de foame);
# ora 16.30 – proiecția filmului „Deportarea tăcută”. Film documentar al proiectului „Crimeea. Realități”, care povestește despre soarta familiilor tătaro-crimeene, ce sub presiunea autorităților ruse au fost nevoite să părăsească Peninsula Crimeea;
# ora 18.20 – sesiune de întrebări și răspunsuri cu autorii filmului „Deportarea tăcută” (prin conectare online);
# ora 18.40 – proiecția filmului „Sniper, medic, voluntar. Femeile în război”, care sunt poveștile a cinci femei ucrainene, pe care războiul pe scară largă le-a obligat să lupte – pe linia frontului și în spatele frontului ca voluntare.

Programul proiecțiilor în alte orașe va fi anunțat ulterior pe pagina de Facebook a evenimentului.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente