Burse de 1 000 de euro pentru 50 de studenți din Moldova care își fac studiile la Facultățile de Energetică, Fizică și Matematică

student4
Foto:Ministerul Energiei

Peste 50 de studenți din Republica Moldova care își fac studiile la Facultățile de Energetică, Fizică și Matematică (STEM) au primit burse în valoare de 1 000 de euro oferite de de AC Language School (ACLS). Acestea au fost înmânate astăzi, 25 octombrie, de către secretara de stat a Ministerului Energiei, Cristina Pereteatcu.

La concurs au participat studenți din cadrul instituțiilor de învățământ din Republica Moldova, printre care:
# Universitatea Tehnică a Moldovei;
# Universitatea de Stat din Moldova;
# Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul;
# Academia de Studii Economice din Moldova;
# Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți;
# Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău;
# Centrul de Excelență în Energetică și Electronică.

„Energia este coloana vertebrală a oricărei economii, iar educația este pilonul fiecărei societăți. Respectiv, toți cei din dumneavoastră care s-au înrolat în acest curs în energie veți contribui semnificativ la dezvoltarea acestui sector. Vă îndemn să aveți răbdare, pentru că studiile nu sunt ușoare și să nu renunțați. Noi vă vom contacta peste trei luni, să facem interviuri, să ne spuneți cum vă descurcați, poate vom avea și un blog, iar în rest felicitări și avante”, a declarat Cristina Pereteatcu.

Pentru această bursă au aplicat și studenți moldoveni care își fac studiile peste hotare, în țări precum România, Germania, Danemarca, Estonia sau Țările de Jos.

AC Language School a oferit studenților moldoveni 150 de burse în valoare de 1 000 de euro, care vor acoperi costul studiilor.

Programul face parte dintr-un parteneriat mai amplu între AC Language School și Republica Moldova, în cadrul căruia au fost oferite, în total, 450 de burse destinate studenților din Republica Moldova, Ucraina și România.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente