Radu Budan devine primul atlet din Moldova care trece finișul Cursei Autodepășirii

radu2
Foto:Sursă: Radu Budan

Radu Budan, un atlet din Republica Moldova, a alergat 3 100 de mile (aproximativ 5 000 km), timp de 48 de zile (competiția durează 52 de zile), în cadrul „Cursei autodepășirii”, desfășurată la New York, SUA. Această competiție este cunoscută și sub numele de „Muntele Everest în alergările ultra”.

Potrivit platformei oficiale a competiției, Radu Budan s-a clasat pe locul cinci, devenind astfel primul moldovean care a parcurs o astfel de distanță. Acesta a trecut linia de finiș la 16 octombrie, la orele 19.00 (ora Chișinăului). Performanța sa îl plasează printre cei mai buni alergători de ultramaraton la nivel global, aducând recunoaștere atletismului din Moldova. Finalizarea acestei curse reprezintă o realizare extraordinară în domeniul sportului de anduranță.

La New York, Radu a mai reușit să termine o cursă de 10 zile, acumulând un rezultat de 1 040 de kilometri, și a participat la alte peste 43 de curse de alergat în decursul unui an.

Competiția „Cursa autodepășirii” se desfășoară anual, în perioada 30 august – 20 octombrie. La ediția din acest an s-au înscris 12 sportivi din zece țări. Cursa durează 52 de zile, iar atleții trebuie să alerge 3 100 mile (aproximativ 5 000 km).

Sursă: Radu Budan
Sursă: Radu Budan
Sursă: Radu Budan
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente