Ce zici de o nouă doză de evenimente educative? Unde poți merge în această săptămână după orele de la școală

evenimente arta muzeu cuplu cultura arta
Foto:Facebook/Mediacor

Recreerea joacă un rol esențial în viața elevilor, mai ales când temele și activitățile extracurriculare devin epuizante. Participarea la evenimente poate fi o modalitate excelentă de a combina utilul cu plăcutul, în special dacă sunt educative. În acest articol am selectat câteva manifestări din Chișinău care vor avea loc în această săptămână, perfecte pentru ați petrece după-amiezile.

Quiz tematic (15 octombrie)

Jocul intelectual se va desfășura în baza trilogiei „Cântec de gheață și foc”, o creație a scriitorului american George R. R. Martin. Participanții la activitate vor avea oportunitatea să-și demonstreze ingeniozitatea și cunoștințele răspunzând la diverse întrebări.

Evenimentul se va desfășura marți, cu începere de la ora 19.30. Quiz-ul va avea loc în incinta localului Lake House de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, numărul 182 din Chișinău.

Sursă: Facebook/Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale

Filmul „Povești moldovenești” (15 și 16 octombrie)

Cinci povești pline de surprize și emoții, care te poartă prin aventuri fantastice și momente neașteptate. De la călătorii magice și ciocniri culturale la întâlniri ciudate și lecții de viață, acest bloc de scurtmetraje îți va arăta Moldova cum nu ai mai văzut-o.

Filmul va fi difuzat la Happy Cinema, Cineplex sau Odeon.

Atelier gratuit de pictură (17 octombrie)

Pe parcursul lunii octombrie la Casa Zemstvei (str. Alexei Șciusev, nr. 103) vor fi organizate sesiuni de pictură, în cadrul unui atelier de artă. Potrivit organizatorilor, vei putea să te conectezi cu alți oameni pasionați de acest domeniu, vei putea crea și vei găsi inspirație într-o companie creativă. Nu contează dacă ești la început sau ai deja experiență, vor fi persoane care să te îndrume.

Sesiunea se va desfășura în intervalul orar 16.00-20.00.

Sursă: unsplash.com/Kseniya Lapteva

Expoziția „Aripile Visului” (16 octombrie)


La ora 13.00 la Muzeul Național de Istorie a Moldovei va fi vernisată expoziția „Aripile Visului”, semnată de artista Maria Radețkaia.

20 de lucrări așteaptă să le descoperi, fiecare spunând o poveste aparte printr-o explozie de culori și detalii delicate. Expoziția va fi deschisă publicului până în data de 30 octombrie. Intrarea la vernisaj este liberă.

Sursă: fest.md

Expoziția „Lutnița”

La galeria de artă „Lutnița” a fost vernisată o expoziție a lucrărilor artiștilor Diana Cepleanu și Vasile Gorduz. Sunt prezentate autoportretele Dianei Cepleanu, care „se întâlnesc” cu sculptura lui Vasile Gorduz.

Expoziția este deschisă până în data de 1 decembrie. Mai multe detalii citește în acest articol.

Sursă: Facebook/Lutnița

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente