Elevii și profesorii din cadrul unui liceu au confecționat 1 000 de cocori și i-au scos la licitație. Banii au fost donați pentru un scop nobil

poza 2
Foto: Facebook/Liceul „Prometeu-Prim”

Timp de două săptămâni, întreaga comunitate a liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” din Chișinău s-a ocupat de confecționarea a 1 000 de cocori care au fost scoși la o licitație. Împreună au reușit să colecteze suma de 14 000 de lei. Banii au fost donați unei asociații care luptă împotriva cancerului.

Ideea proiectului educațional „Ambasadorii Păcii – 1 000 de cocori” a luat naștere în cadrul unei lecții de istorie. Din grupul de inițiativă fac parte reprezentanții unei clase de-a V-a, care au reușit prin discuții să își motiveze și colegii din clasele mai mari. Scopul proiectului a fost de a valorifica importanța menținerii păcii, în contextul situației la nivel internațional.

„Îndemnul de a fi parte în cadrul unui asemenea proiect ne-a plăcut tuturor. Așa că, imediat după ce am primit anunțul, am început pregătirile și învățarea tehnicii origami de confecționare a cocorilor. Aceștia aveau diferite mărimi și culori care prezentau originalitatea fiecăruia. A fost o adevărată provocare în care am reușit să demonstrăm spirit de echipă, indiferent în ce clasă învățăm sau vârstă”, a povestit Gabriela Braducean, elevă în clasa a XII-a.

Nu doar tinerii din clasele gimnaziale și liceale, dar și profesorii și-au manifestat entuziasmul și împreună au reușit să își îndeplinească obiectivul, cel de a confecționa împreună un număr impresionant de cocori. „Aceștia sunt cunoscuți ca unul dintre simbolurile păcii în întreaga lume. Legenda celor 1 000 de cocori ne prezintă istoria unei fetițe japoneze care, în urma exploziilor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki, a fost diagnosticată cu leucemie. Inspirați de ideea din legendă, împreună cu colegii de clasă, am decis că și noi putem oferi puțină speranță și putere de luptă pentru cei care au cu adevărat nevoie”, Tiberius Macovei, unul dintre elevii inițiatori ai proiectului.

Sursă: Facebook/Liceul „Prometeu-Prim”

După finalizarea confecționării tuturor celor o mie de cocori, în cadrul instituției a fost organizată o licitație. În cursul unei zile, în timpul pauzelor, toți cei interesați, elevi, profesori și chiar părinți, au putut cumpăra sau au putut dona bani în scop caritabil, în cutiile special amenajate.

„Doar pentru că a fost o muncă de echipă am reușit să ne îndeplinim cu succes obiectivele. E important să putem da sens și culoare vieții școlare. După cum stabilisem, toți banii adunați în urma licitației au fost donați pentru un scop nobil: de a ajuta copiii în lupta împotriva cancerului”, a menționat Aliona Coropceanu, directoare adjunctă pentru educație.

Sursă: Facebook/Liceul „Prometeu-Prim”

Astfel, întreaga comunitate a liceului „Prometeu-Prim” a demonstrat implicare, empatie și toleranță, primind într-un final titlul de „Ambasadori ai Păcii”. Fiecare dintre ei și-au manifestat contribuția și suportul material prin implicarea în cadrul licitației. Suma finală a fost donată Asociației Obștești „Viața fără leucemie”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Valeria Jidraș
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente