O moldoveancă a deschis un magazin vintage la Timișoara. „Valoarea unui lucru nu se măsoară în noul său luciu”

BeFunky-collage (50)
Foto:diez.md

De ceva timp mi-am tot propus să ajung la „CEAU!”, un magazin de articole vintage deschis recent la Timișoara de către Gabriela Racoviță-Ilescu. Tânăra este originară din Republica Moldova și a fost mereu pasionată de magazine secondhand, piețe sau obiecte vechi, de aceea „CEAU!” a apărut dintr-o pasiune și este în prezent unul dintre cele mai creative magazine din oraș. Aici am găsit atât articole vestimentare, cât și accesorii, lucrări hand-made sau picturi realizate de artiști moldoveni.

„Nu este un simplu shop vintage”

La „CEAU!”, arta respiră la fiecare colț, deoarece conceptul magazinului a fost gândit în așa fel încât să fie mai mult decât un magazin cu obiecte vechi sau la mâna a doua. „«CEAU!» nu este un simplu shop vintage, este un loc unde timpul își redescoperă sensul, iar obiectele uitate prind viață din nou. Aici hainele, încălțămintea și restul obiectelor vechi sau hand-made se transformă din ceva simplu, posibil abandonat, în comori redescoperite pentru cei care știu să vadă frumusețea dincolo de uzură și să prețuiască munca meșteșugarilor și a artiștilor locali”, spune Gabriela.

Magazinul a fost fondat pentru a preveni consumul excesiv și pentru a oferi un spațiu de promovare pentru tinerii artiști din Republica Moldova. Așadar, pe pereții „CEAU!” veți putea vedea și lucrări semnate de pictori moldoveni. „Din frustrarea față de risipa și consumul excesiv care ne înconjoară a luat naștere «CEAU!», un spațiu pentru cei care cred că valoarea unui lucru nu se măsoară în noul său luciu, ci în povestea pe care o poartă. Fiecare piesă are o istorie, un suflet, iar prin mâinile noastre își găsește din nou locul în lume, fie prin restaurare, fie prin simpla redare a valorii ei. Alegem să privim cu grijă și respect la ceea ce ne înconjoară și oferim o alternativă fie prin consignație, fie prin donații. În loc să arunci, dă o șansă nouă. Ceea ce pentru unii pare neînsemnat, pentru alții poate fi o comoară ascunsă”, a adăugat tânăra.

„Suntem prezenți de doar trei luni”

„CEAU!” funcționează din luna iulie a anului curent și a reușit între timp să devină unul dintre cele mai creative magazine din oraș. Aici sunt organizate evenimente pentru tineri, iar vizitatorii se bucură de o experiență plăcută datorită gazdelor prietenoase. Gabriela nu este singura proprietară a magazinului, chiar dacă ideea îi aparține. Sora sa și soțul îi sunt parteneri. Așadar, „CEAU!” este o afacere de familie care a reușit să evolueze frumos pe parcursul câtorva luni. „Deși suntem prezenți de doar trei luni, «CEAU!» a devenit deja un loc de întâlnire, de povești și de legături între oameni. De multe ori, o cafea savurată alături de clienții noștri devine un prilej de cunoaștere, de împărtășit idei și de crescut împreună. Organizăm mici evenimente, spații intime unde conceptele noastre prind contur. Ne dorim în viitor să avem un spațiu mult mai mare, unde să putem primi tot mai mulți oameni dornici de a explora și de a crea o poveste aparte”, a punctat Gabriela.

Așadar, chiar dacă nu sunteți amatori ai obiectelor vintage, recomand totuși să vizitați „CEAU!” dacă veți ajunge la Timișoara. Iată ce puteți găsi aici:
# haine outlet sau la mâna a doua;
# încălțăminte;
# accesorii vintage sau hand-made;
# obiecte din ceramică de la artiști locali;
# bibelouri;
# cărți;
# tablouri pictate de artiști tineri veniți la Timișoara;
# viniluri.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente