Șapte săli de clasă și laboratoare de la Colegiul Pedagogic din Chișinău au fost renovate și dotate cu echipamente digitale

dsc05814
Foto:MEC

Mai multe spații educaționale au fost renovate la Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici” din Chișinău. Șapte săli de clasă și laboratoare au fost dotate cu mobilier nou, echipamente digitale de ultimă generație, unele dintre care fiind unice în Republica Moldova, și diverse materiale didactice pentru sporirea calității educației. De aceste spații vor beneficia peste 1 170 de elevi și 81 de cadre didactice ale Colegiului.

Conform Ministerului Educației și Cercetării, au fost achiziționate două laboratoare mobile STEAM, 20 de Zspace (tehnologie inovatoare AR/VR pentru educație), mai multe stații de lucru, calculatoare performante, tablete, laptopuri, ochelari VR și alte echipamente IT.

Din resursele alocate instituția a mai elaborat și digitalizat 22 de suporturi noi de curs pentru specialitățile care formează pedagogi. De asemenea, au fost desfășurate mai multe instruiri ale cadrelor didactice în domeniul educației pentru mediu, managementul proiectelor, roboticii, digitalizării resurselor educaționale. 

Sursă: Facebook/Ministerul Educației și Cercetării

În total, șapte instituții de învățământ superior și șase colegii pedagogice din țară beneficiază de modernizări ale infrastructurii instituțiilor și ale programelor de studii conform cerințelor pieței muncii cu sprijinul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova” în perioada 2020-2025. Valoarea totală a proiectului constituie peste 35 de milioane de euro.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente