Foto: United Nations Development Programme

Vârsta de 18 ani vine cu o serie nouă de drepturi și obligații legale. În acest an, pe 20 octombrie vor avea loc alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional. La acestea pentru prima dată își vor exercita dreptul de vot 40 299 de tineri din întreaga țară.

De la ultimul referendum și până la cel din 20 octombrie 2024 – 239 444 de persoane au făcut majoratul și au obținut dreptul de vot. Respectiv, aproape 240 000 de tineri își exercită dreptul pentru prima dată la un referendum. În această listă sunt incluse și persoanele care împlinesc 18 ani în ziua alegerilor. Respectiv, dacă faci majoratul pe 20 octombrie, poți să-ți sărbătorești trecerea la maturitate cu un vot.

Referendumul din 20 octombrie a fost propus de președinta țării, Maia Sandu. Referendumul va fi unul republican și constituțional, ceea ce înseamnă că prevederile acestuia, odată cu validarea alegerilor, vor fi introduse în constituție și vor face parte din legea supremă. Întrebarea care se va regăsi în buletinele de vot este: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Actele de care ai nevoie

În prezent, poți să îți exerciți dreptul la vot în baza a trei acte de identitate.

Redacția nouă a Codului electoral prevede că poți vota chiar și cu pașaportul cetățeanului Republicii Moldova expirat, însă nu poți vota cu buletinul de identitate expirat.

Persoanele aflate în afara țării pot vota în baza acelorași acte de identitate enumerate mai sus.

Cum găsești secția de votare

Pentru alegerile curente, Comisia Electorală Centrală a decis deschiderea a 2 221 de secții de votare pentru cetățenii moldoveni din țară și de peste hotare. Înainte de ziua alegerilor este recomandat să verifici corectitudinea întocmirii listelor electorale. Adică dacă datele tale au fost introduse corect. O poți face pe pagina verifica.cec.md. Aici vei obține informații despre inițialele tale, secția de votare la care ești arondat, numărul secției de votare, adresa acesteia, numărul de telefon și numărul tău în listele electorale.

Dacă dintr-un motiv sau altul nu dorești să introduci datele personale pe platformă, mai există o opțiune care te poate ajuta să găsești informația despre secția de votare unde urmează să-ți exprimi dreptul de a alege. Tot ce trebuie să faci este să accesezi aceeași pagină, dar de această dată să optezi pentru „Află unde să votezi”. În casetele propuse pe site alege raionul/municipiul în care locuiești, după care selectează localitatea și adresa. Pe platformă poți vizualiza informațiile despre secția de votare. De asemenea, poți accesa harta care te va ajuta să ajungi la destinație.

Sursă: Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova/captură de ecran
Sursă: Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova/captură de ecran

De asemenea, dacă nu îți plac căile ușoare și vrei să mai faci un pic de cercetare sau ești curios unde votezi dacă te afli peste hotare, CEC a pregătit lista tuturor celor 2 221 de secții. Prin urmare, poți să găsești toate secțiile de votare deschise pentru persoanele cu drept de vot de pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv lista celor 30 de secții pentru votanții din Stânga Nistrului și 234 pentru persoanele aflate în străinătate.

Toate secțiile de votare activează de la 7.0 până la 21.00, fără pauză de masă. De asemenea, poți să-ți exprimi votul dacă te afli în secția de votare după ora 21.00.

Ce opțiuni ai dacă vrei să votezi în altă localitate decât cea unde ai viza de reședință

Dacă ești student sau elev, noutatea bună pentru tine e că poți vota în localitatea în care îți faci studiile, chiar dacă nu ai reședința acolo. Pentru aceasta, tot ce ai nevoie sunt actele menționate mai sus, adică buletinul de identitate sau pașaportul și carnetul de student/elev. Când vei merge la secția de votare pe 20 octombrie, vei fi înscris pe lista suplimentară.

În cazul în care nu ai statut de elev/student, dar vrei să votezi în altă localitate decât cea în care ai reședința, sunt două opțiuni, una dintre care nu mai este valabilă din data de 25 septembrie.

Conform primei soluții, dacă în ziua alegerilor nu te afli la domiciliul sau reședința temporară, trebuie să depui o declarație la primăria sau pretura de sector din localitatea unde urmează să votezi. „Prin această procedură alegătorul va fi inclus în lista electorală din localitatea unde va vota, fiind radiat din lista din localitatea unde își are domiciliul sau reședința temporară”, concretizează reprezentanții CEC, dar, după cum am menționat anterior, opțiunea nu mai este valabilă.

Cea de-a doua posibilitate implică un pic mai mult efort și presupune o deplasare, înainte de alegeri, în localitatea unde ai domiciliul sau reședința temporară. Acolo te apropii la biroul electoral al secției de votare unde ești inclus în lista electorală de bază. La solicitarea ta, în baza actului de identitate acceptat pentru participare la vot, ți se eliberează un certificat cu drept de vot. Confirmi primirea certificatului pentru drept de vot semnând într-un registru special, ținut de biroul electoral. Cu acest certificat poți vota la orice secție din țară.

Dacă te afli peste hotare, poți vota la orice secție de votare deschisă pe teritoriul statului în care ești, fără a depune declarația de ședere.

Totodată, dacă ești student(ă) în România, aici găsești mai multă informație relevantă pentru tine despre alegeri și lista secțiilor de votare unde poți să-ți exerciți dreptul.

Despre riscul de fraudă

Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale ne spun că sistemul alegerilor este creat pentru a minimiza riscul de fraudă. Bunăoară, dacă alegi să votezi pe o listă suplimentară, după care decizi să mai votezi o dată la o altă secție de votare, sistemul va semnaliza operatorul că deja ți-ai exprimat dreptul de vot. Ba mai mult, sistemul va indica inclusiv la ce secție de votare ai fost. Votarea multiplă de către o persoană este imposibilă grație faptului că la fiecare secție de votare trebuie prezentat actul de identitate, care, odată introdus în sistem, indică toată informația despre istoricul votării.

De asemenea, votul nu poate fi delegat unei persoane de încredere. Fiecare persoană votează individual. Și mai mult, în cabina de vot poți intra singur. Prezența a două sau mai multe persoane concomitent este interzisă.

Transparența alegerilor mai este asigurată și de activitatea sistemul de înregistrare video. Observatorii naționali și internaționali acreditați de CEC la fel se află în incinta secțiilor de votare și au grijă ca voturile să nu fie fraudate. De asemenea, CEC are și jurnaliști confirmați care pot beneficia de drepturile observatorilor.

În cazul votului prin corespondență, dacă alegătorul a votat și a expediat plicul, dar a decis să meargă la secția de votare să voteze fizic, el poate face acest lucru, dar plicul cu buletinul de vot va fi anulat.

Votul prin corespondență – noutate la alegerile curente

Votul prin corespondență este o noutate pentru Republica Moldova la alegerile curente. Deocamdată, acesta este implementat parțial în șase țări: SUA, Canada, Islanda, Finlanda, Norvegia și Suedia. Pentru a putea vota prin corespondență, cetățenii moldoveni din cele șase state s-au înscris până pe 6 septembrie. În total, au fost înregistrate 1 994 de cereri.

În cadrul votului prin corespondență, cetățenii vor primi un plic personalizat care va conține trei buletine de vot pentru:
# referendumul republican constituțional;
# alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, turul I și turul II.

Buletinul de vot pentru turul II conține toți candidații din 1 tur, iar la procedura de votare, alegătorul ține cont de candidații care au acces în turul II (în cazul în care acesta va fi stabilit).

Plicurile cu toate materialele necesare sunt expediate cu 20 de zile înainte de ziua alegerilor. Persoanele trebuie să voteze, asigurând secretul votului, și expediază buletinele completate la biroul electoral al secției de votare. Acestea trebuie să ajungă până pe 17 octombrie 2024, ora 18.00.

Alegătorul înscrie cu pixul o bifă (semn în formă de „v”) în interiorul unui singur cerc din buletinul de vot, ceea ce înseamnă că a votat pentru respectivul concurent electoral sau pentru una dintre opțiuni la referendum.

Amintim că moldovenii au avut oportunitatea să participe de mai multe ori la referendumuri, fie că e vorba despre cele naționale, fie că e vorba despre cele locale. Ultimul scrutin național la care alegătorii au votat pro sau contra a avut loc în data de 24 februarie 2019. Acesta a fost propus de către fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc. La urne s-au prezentat peste 38 % dintre votanți, referendumul a fost validat. Totuși, prevederile acestuia nu au fost aplicate. Referendumul din 20 octombrie este organizat în contextul drumului european al Republicii Moldova, care a început odată cu obținerea statutului de țară candidată la UE în anul 2022. Momentan, țara noastră se află la etapa negocierilor, iar în cadrul referendumului din octombrie 2024, cetățenii urmează să-și exprime părerea privind modificarea Constituției pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii