Recreerea este importantă în viața elevilor, fiindcă uneori temele pentru acasă sau activitățile extracurriculare îi pot copleși. Evenimentele sunt un bun prilej pentru a savura timpul util și relaxant. În acest articol am adunat câteva evenimente din Chișinău care urmează să aibă loc în această săptămână și la care poți merge dacă ești elev(ă). Activitățile menționate mai jos au o tentă educativă și în același timp îți oferă oportunitatea să te destinzi prin diverse mijloace.
Workshop de creare a cărților poștale (1 octombrie)
Dacă vrei să realizezi o carte poștală, o poți face împreună cu voluntarii de la America House. În cadrul workshopului, vei putea să îți dezvolți abilități creative, să realizezi desene unice și să cunoști oameni noi.
Nu este nevoie de experiență sau cunoștințe anterioare pentru această activitate. Evenimentul va avea loc în data de 1 octombrie, de la ora 15.30 până la ora 17.30. Te poți înregistra pe acest link.
Scriitorii și Glebus Sainciuc (3 octombrie)
Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău găzduiește o arhivă de materiale audiovizuale care aparțin scriitorilor, poeților și chiar pictorilor moldoveni. Printre aceste creații se regăsește și o colecție de desene semnate de Glebus Sainciuc, create în anii ’70-’90.
În perioada 3-19 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, poți veni la o expoziție care te va ajuta să-i cunoști pe scriitori într-o manieră interactivă. Portretele scriitorilor vor fi aduse la viață prin tehnologia AR.
De asemenea, într-un spațiu separat, vei putea vedea proiecția „Bagatele”, în baza desenelor lui Glebus Sainciuc. Mai multe detalii citește aici.
Festivalul internațional „Zilele Shakespeare la Chișinău” (3-6 octombrie)
În perioada 3-6 octombrie la Chișinău va avea loc prima ediție a festivalului internațional „Zilele Shakespeare la Chișinău”, un eveniment de anvergură care va aduna trupe de teatre, regizori, actori, critici și shakespearologi din întreaga lume. Acesta este primul festival de acest gen din Republica Moldova, fiind un prilej de celebrare a operei atemporale a lui William Shakespeare.
Evenimentul va fi marcat de două premiere de excepție:
# „Visul unei nopți de vară”, în regia lui Mihai Țărnă – o reinterpretare modernă a celebrei comedii shakespeariene;
# „Hamlet Liber” – o coproducție a Teatrului „Tony Bulandra” (Târgovişte), a „Teatrul Fără Nume” (Chișinău) și a Asociației Teatrelor din Deajeon (Coreea de Sud), regizată de MC Ranin.
Aici găsești mai multe detalii.
Târgul de cariere (4-5 octombrie)
În zilele de 4 și 5 octombrie la Palatul Național „Nicolae Sulac” va avea loc Târgul de Cariere. Evenimentul va reuni zeci de companii din diverse domenii de activitate, care oferă peste 2 000 de locuri de muncă.
Vor participa companii locale și internaționale din domenii de activitate precum: inginerie, auto și automotive, producție, tehnică, IT, logistică, transport, telecomunicații, comerț, marketing și comunicare, servicii și BPO, resurse umane, financiar-bancar și nu numai.
Mai multe detalii citește în acest articol.
Introducere în artă joponeză (5-6 octombrie)
Primul Studio de artă japoneză din Moldova deschide ușile pentru toți doritorii de a se exprima prin pictură. În zilele de 5 și 6 octombrie, poți participa la masterclassuri gratuite, la care:
# vei face cunoștință cu originea artei japoneze, uneltele de desen și cultura lor;
# vei învăța să conduci acuarelă și să redai formă culorii;
# vei descoperi o nouă comunitate de oameni pasionați de cultura japoneză.
Pentru a participa, trebuie să completezi acest formular.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.