Show de lumini, prezentare imersivă și pânză animată: la Cahul va avea loc un festival de artă digitală

diez-arta-Vincent-expozitie-eveniemnte-main-2

În data de 28 septembrie, în orașul Cahul, va avea loc un festival la care vor fi prezentate rezultatele proiectului EU4Culture într-un format creativ, bazat pe fuziunea artelor digitale, a performance-ului LIVE și al antreprenoriatului creativ. Festivalul City Stories. Diverse Voices a cărui tema este „Iluminează. Amplifică” va pune în valoare talentul beneficiarilor proiectului, al artiștilor locali și internaționali.

Festivalul va fi organizat în patru clustere.

Clusterul Profesional – două paneluri de discuții, care vor conecta beneficiarii de proiect și reprezentanții municipalității, din sectoarele cultural și creativ:
# Cultura ca motor de creștere economică: rolul proiectelor și mobilităților culturale;
# Industriile Creative și inovația ca instrument de dezvoltare locală și regională.

În cadrul acestora vor fi prezentate realizările strategiilor de dezvoltare culturală ale municipiilor Cahul și Orhei. De asemenea, vor fi expuse proiectele culturale și de inovație interdisciplinară adresate sectorului non-guvernamental și rezultatele inițiativelor de mobilitate dedicate profesioniștilor din sectorul cultural și creativ.

Clusterul vizual/video/animație – video mapping ce transformă fațada Universității de Stat „B.P. Hasdeu” într-o pânză animată, datorită lucrărilor artiștilor vizuali locali și internaționali (Aleksi Soselia și Rati Baramidze aka RTNH din Georgia). 

În cadrul ceremoniei de deschidere a clusterului de „Artă Digitală”, vor evolua pianistul Marcel Lazăr și elevii Școlii de Muzică „Maria Cebotari”, din orașul Cahul. Ulterior, la Universitatea de Stat „B.P.Hasdeu” va avea loc un show de lumini a artiștilor din țară, dar și de peste hotare.

Clusterul Digital Poetry – prezentare audio, vizuală și imersivă, care unește artiști din trei domenii: muzică, poezie și artă vizuală.

Clusterul Music Artists – DJ set (Karneichuk Aliaksandr aka Dj KorneJ) acompaniat de un show de lumini și proiecții laser la Palatul Culturii, ce va completa experiența imersivă a festivalului.

Toate evenimentele festivalului sunt gratuite. Programul se regăsește mai jos.


EU4Culture este un proiect cu activitate de patru ani, finanțat de Uniunea Europeană pentru a sprijini sectorul cultural și creativ, cu un accent deosebit pe orașele non-capitale și localitățile din țările Parteneriatului Estic. Proiectul este implementat de Goethe-Institut (Lider), Centrele Cehe, Institutul Cultural Danez și Institutul Francez din Georgia.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente