Un nou capitol pentru brandul de țară al Moldovei. Recomandările experților pentru consolidarea poziției în clasamentele internaționale

459430823_933133078843054_4446659893462459515_n

La începutul acestui an, țara noastră a făcut un pas important în consolidarea imaginii sale internaționale, intrând în prestigiosul clasament Global Soft Power Index publicat de Brand Finance, care oferă date valoroase despre modul în care țara este percepută la nivel internațional.  Plasarea Republicii Moldovei pe locul 118 în acest studiu este un pas important pentru poziționarea țării pe scena internațională, oferind perspective noi pentru dezvoltarea imaginii naționale și pentru creșterea influenței în relațiile internaționale. Topul anual este realizat după intervievarea a peste 170 000 de persoane din întreaga lume, evaluând dimensiuni cheie precum familiaritatea, influența, reputația și performanța unei națiuni în domenii precum afaceri, guvernanță și relații internaționale.

În cadrul unor paneluri dedicate, la Moldova Business Week 2024, au fost analizate datele despre modul în care țara este percepută la nivel internațional și au fost enunțate recomandări pentru activitățile de promovare a promovare a valorilor, culturii și a potențialul economic pe scena mondială.

Irina Tolstousov, directoare adjunctă, Agenția de Investiții: „Până în 2024, Republica Moldova a fost una dintre puținele țări din Europa care nu era inclusă în prestigiosul Global Soft Power Index. Acest fapt a evidențiat lipsa unor informații esențiale despre cum să promovăm strategic Republica Moldova și despre percepția sa pe plan internațional. Însă, în 2024, lucrurile s-au schimbat, iar astăzi sunt mândră să anunț că Republica Moldova a fost inclusă într-un amplu sondaj global, la care au participat peste 100.000 de cetățeni din întreaga lume. Acum deținem aceste informații, care nu doar că sunt deosebit de interesante, dar și esențiale pentru a înțelege cum este percepută țara noastră la nivel internațional și cum o putem poziționa strategic pe scena globală.”

Agenția de Investiții din Moldova are mandatul de a promova imaginea de țară pe plan internațional, cu scopul de a atrage investiții, stimula exporturile și stabilirea parteneriatelor. 

O nouă perspectivă pentru Moldova. De ce contează indicele soft power?

„Soft power” sau indicele puterii intangibile reprezintă capacitatea unei țări de a influența și a-și atrage partenerii prin atractivitate culturală, politică și ideologică, mai degrabă decât prin forță militară sau economică. În era globalizării, soft power a devenit un instrument esențial pentru a atrage investiții, a promova turismul și a consolida relațiile internaționale.

Konrad Jagodzinski, director de branding național la Brand Finance: „Moldova se clasează pe locul 118 din 193 de națiuni din lume, dar este pe locul 10 dintre noile țări – peste 70 de țări care au fost adăugate în studiu anul acesta. S-ar putea spune că Moldova se situează undeva la mijloc, în comparație cu alte națiuni din regiune, și acest lucru este corect. Aceasta înseamnă că există multă concurență și un echilibru real între ceea ce poate reprezenta Moldova și ceea ce reprezintă celelalte țări. De aceea este important să continuăm să spunem povestea Moldovei și să facem lucrurile bune. Mai important, înseamnă că Moldova este competitivă și are șansa să atragă mai multe investiții și mai mulți turiști decât alte țări.”

Înainte de a fi inclusă în Indicele Global al Soft Power-ului, Moldova nu dispunea de date concrete despre percepția internațională. Acum, datorită acestui studiu amplu, avem o imagine clară asupra punctelor noastre forte și a domeniilor în care putem progresa.

Konrad Jagodzinski, director de branding național la Brand Finance:„Am observat că Moldova se clasează bine în educație și știință – pe locul 81 în lume, comparativ cu locul 118 în clasamentul general. Acest lucru este mult mai ridicat și, în special, în ceea ce privește inovația tehnologică – pe locul 69 în lume. Așadar, acest aspect al oportunității de investiții din Moldova este cu siguranță remarcat, iar oamenii din întreaga lume recunosc Moldova pentru sectorul IT. Un viitor durabil, durabilitatea mediului – este un alt domeniu în care Moldova este bine recunoscută, în special pentru investițiile în energie verde și tehnologii – locul 63 în lume. De asemenea, Moldova se clasează sus în ceea ce privește ajutorul acordat țărilor aflate în dificultate și prietenia, ceea ce indică o oportunitate pentru Moldova de a se poziționa în relațiile internaționale ca o țară afectată de agresiunea rusă împotriva Ucrainei, dar și ca o țară care răspunde în propriul său mod la acest conflict și își croiește un drum propriu către Uniunea Europeană.”

Potrivit expertului, nu  există percepții negative despre Moldova în acest sens, dar nu există suficienți promotori ai Moldovei, suficiente voci care să o promoveze în rândul publicului global. Iar atunci când vine vorba de cultură și patrimoniu, în special destinațiile patrimoniale și gastronomia țării, scorurile sunt ridicate – sunt recunoscute, dar este o piață extrem de competitivă și un segment extrem de concurențial.

Recomandări pentru creșterea indicelui puterii soft pentru Republica Moldova:

  • Dezvoltarea familiarității prin activități cu impact – Moldova trebuie să își crească vizibilitatea pe scena internațională, pe piețile cheie prin domeniile și sectoare care oferă un avantaj competitiv  – vinul în Franța, sprijinul pentru Ucraina în SUA, angajamentul față de valorile democratice în Regatul Unit – care pot atrage mai multă atenție și pot consolida relațiile cu partenerii internaționali.
  • Valorificarea geopolitică pentru a construi reputație și influență – Moldova trebuie să își consolideze reputația internațională prin promovarea unei guvernări stabile și a standardelor etice ridicate. Eforturile diplomatice publice și o prezență media puternică sunt esențiale pentru a construi o imagine de națiune sigură și influentă. Promovarea președintei Maia Sandu și poziționarea alegerilor viitoare ca un moment crucial vor contribui la creșterea vizibilității internaționale a Moldovei.
  • Poziționarea Republicii Moldova ca un hub al inovațiilor – Moldova trebuie să se concentreze pe îmbunătățirea percepțiilor economice, promovându-se ca un centru de afaceri sigur și atractiv în regiune, cu accent pe stabilitatea economică și facilitățile oferite pentru mediul de afaceri. Poziționarea ca un hub de inovație și tehnologie, în special în Europa de Vest, și promovarea sectorului IT la nivel internațional sunt esențiale pentru consolidarea influenței economice. Valorificarea percepțiilor pozitive despre energia verde și promovarea succeselor în agricultură și inovație vor sprijini dezvoltarea durabilă și atragerea de investiții.
  • Abordarea unei viziuni îndrăzneațe a Moldovei ca destinație pentru turismul vinicol – Moldova are un mare potențial de a se poziționa ca o destinație importantă pe harta internațională a turismului vinicol, explorând calitatea înaltă a vinurilor, confirmată de miile de medalii la concursurile internaționale.Prin promovarea unei industriei vinicole durabile, dar și utilizarea rețelelor sociale și a influencerilor, Moldova poate câștiga vizibilitate pe piețe internaționale precum Europa, SUA și Asia. Natura și peisajele naturale ale țării sunt active puternice, iar Moldova ar putea obține scoruri încurajatoare pentru atractivitatea destinațiilor turistice, patrimoniu și gastronomie. 

***

Moldova Business Week 2024 este organizat de Agenția de Investiții din Republica Moldova în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și asociațiile de profil din mai multe sectoare cheie ale economiei naționale.  Evenimentul reprezintă o platformă esențială de conectare pentru investitori  antreprenori și experți economici, fiind o ocazie ideală pentru analizarea tendințelor economice și a politicilor naționale, cu accent pe integrarea europeană a țării.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente