„Cunoștințele acumulate la universitate mi-au fost foarte utile în cadrul stagiului.” Carolina Andreicu, despre studiile în Țările de Jos și practica la FINedu

Carolina)
Foto:#diez

Carolina Andreicu niciodată nu a fost pasionată de cifre, dar, cu toate acestea, a decis să-și facă studiile superioare în domeniul finanțelor. A depus actele la mai multe universități din Țările de Jos, inclusiv la Universitatea de Științe Aplicate Hanze, Groningen. A fost acceptată, iar vara aceasta a reușit și să aplice cunoștințele acumulate în decursul primului an de studii. Experiența i-a fost asigurată în cadrul stagiului lansat de #diez – Moldova Brain Gain – în colaborare cu Ambasada Țărilor de Jos.

Tânăra a fost încurajată să își continue studiile în străinătate de către sora sa. Ea a fost practic și unica persoană din anturajul Carolinei care înțelegea rostul acestei experiențe. Părinții nu își doreau ca ea să plece. Încercau să o convingă să rămână acasă, iar după ce a plecat – să revină în țară. Profesorii de la liceu, de altfel, tot nu erau foarte entuziasmați de alegerea ei. O întrebau de ce are nevoie de aceste studii peste hotare și îi aduceau diverse argumente privind avantajele studiilor în Moldova: „Am obținut foarte greu documentele de la liceu, deși erau și persoane care mă susțineau”.

„Am vrut să mă dezvolt, să cresc”

Totuși, tânăra își dorea foarte mult să plece. În viziunea ei, o nouă țară însemna mai multă libertate, independență, dezvoltare pe plan personal și profesional. Astfel, după absolvirea liceului, nici nu a luat în considerare universitățile din Moldova. A aplicat doar în Țările de Jos, cu toate că nu avea certitudinea că va fi acceptată. A fost atrasă de mediul multicultural, de programul în limba engleză, pe care deja o cunoștea foarte bine, de oportunitățile educaționale și de standardele ridicate.

Sursă: Carolina Andreicu/arhivă personală

A trimis dosarul său în mai multe orașe, precum Tilburg, Amsterdam și Groningen. „Am început să mă documentez prin octombrie. Procesul a implicat cercetări amănunțite online pentru a găsi informații despre universități, programe de studiu și cerințe de admitere. Am aplicat singură, folosind resursele disponibile online și ghiduri oficiale. Totodată, am primit sugestii utile de la alți studenți și de la sora mea.”

Programele care au interesat-o au fost cele legate de finanțe, deși niciodată nu i-au plăcut cifrele și, mai mult, a studiat discipline umaniste la liceu. Denumirea specialității, Finance & Control, i-a părut interesantă și provocatoare, așa că, fără a sta prea mult pe gânduri, a semnat în dreptul acesteia. Văzând că a fost acceptată la instituția din Groningen, a decis că e timpul să creadă în capacitatea sa de a învăța și să-și facă bagajele. Astfel, la finalul primului an de studiu, a reușit să acumuleze toate cele 60 de credite necesare.

„În cazul meu este vorba de foarte multă muncă. La școală nu depuneam efort și, sincer, mă bucuram de acele ore de matematică pe care nu le făceam, ceea ce e foarte trist acum.”

„Când am ajuns aici, întâi de toate am atras atenția la profesori”

La universitatea unde studiază, anul academic este structurat în patru blocuri. Astfel, dacă e să vorbim despre provocările cu care s-a confruntat tânăra pe parcursul anului I, atunci cele mai multe i-au apărut în cale anume în primul bloc. Avea îndoieli serioase în legătură cu reușita ei, simțindu-se deprimată și descurajată. „Credeam că nu voi susține testele, că nu pot.”

Totuși, datorită colegilor foarte deschiși și prietenoși, a reușit să depășească aceste momente dificile. „Eu sunt un pic mai introvertită, chiar foarte introvertită, și nu sunt acea persoană care prima intră în discuții, însă acolo m-am simțit atât de liberă și atât ca acasă datorită colegilor. Ei m-au luat în considerare. Mergeam împreună la bibliotecă, învățam împreună.”

Sursă: Carolina Andreicu/arhivă personală

Pentru Carolina primul an de studiu a fost unul intens, cu multe activități curioase. Una dintre cele mai memorabile a fost ziua ușilor deschise a facultății, în cadrul căreia tânăra s-a implicat în calitate de voluntară. „Am întâmpinat viitori studenți și le-am povestit despre universitate și despre Facultatea de Finanțe și Control. De asemenea, am participat la diferite conferințe și seminare organizate, care mi-au oferit perspective valoroase asupra domeniului și mi-au extins rețeaua profesională.”

Un aspect esențial pentru succesul tinerei a fost și relația cu profesorii. Potrivit ei, aceștia sunt foarte implicați și atenți la nevoile studenților, plasând accentul pe problemele psihologice, cum ar fi depresia sau dificultățile personale. Această deschidere i-a permis să prelungească unele proiecte atunci când avea nevoie de timp suplimentar. „Când am ajuns aici, întâi de toate am atras atenția la profesori. Și mi-au plăcut foarte mult. Ei te înțeleg. Nu știu cum e în Moldova, dar foarte mulți cunoscuți îmi spun că e mai strict un pic.”

Carolina Andreicu/arhivă personală

„Cunoștințele acumulate la universitate mi-au fost foarte utille în cadrul stagiului de practică”

După finalizarea primului an de studiu, Carolina a decis că vrea să aibă o vară activă, așa că a aplicat la Programul de stagii Moldova Brain Grain, lansat de #diez în colaborare cu Ambasada Țărilor de Jos. La Universitatea de Științe Aplicate Hanze nu este obligatoriu ca studenții să desfășoare un stagiu de practică, dar ea și-a dorit să-l facă, fiind încurajată de cunoscuții săi. „Am aflat despre Moldova Brain Gain cu aproximativ un an în urmă, înainte de a pleca în Țările de Jos. Atunci nu știam foarte multe despre acest program, însă cu câteva luni în urmă am văzut că s-au deschis aplicările și am decis să mă înscriu.”

Își dorea să facă stagiul acasă pentru a vedea cum este să lucreze într-un mediu mai puțin dezvoltat, dar care oferă posibilitatea unei creșteri semnificative. Și-a setat drept obiectiv să înțeleagă dacă este posibil să lucreze în Republica Moldova în condiții avantajoase și dacă i se potrivește. Astfel, timp de șase săptămâni a fost membră a „FINedu” – asociație neguvernamentală, apolitică, nonprofit, constituită în vederea creșterii gradului de alfabetizare financiară a populației și îmbunătățirea cunoștințelor societății în domeniul financiar. 

A reușit să se integreze rapid și eficient în echipă, lucrând în principal cu tabele Excel și gestionând diferite date financiare: „Cunoștințele acumulate la universitate, în special cele legate de Excel și de gestionarea datelor, mi-au fost foarte utile în cadrul stagiului.”

Carolina Andreicu/arhivă personală

Pe plan personal, această experiență a ajutat-o să își dezvolte abilitățile de comunicare și să devină mai sigură pe sine. Profesional, a dobândit mai multă încredere în capacitatea ei de a lucra cu date complexe și de a se adapta rapid la cerințele unei echipe. „În general, mi-a plăcut foarte mult. Angajații sunt foarte bine pregătiți în domeniu și m-au susținut pe toată durata stagiului. Mi-au propus chiar și să mă angajez la ei, când și dacă voi reveni în țară.”

Totuși, visul cel mare al Carolinei este să activeze în domeniul auditului. Auditul presupune, în esență, o verificare atentă a documentelor financiare, operaționale sau de altă natură ale unei organizații, cu scopul de a se asigura că totul este în regulă și se respectă regulile impuse de lege și de companie. Practic, auditorul evaluează activitatea organizației pentru a descoperi eventualele riscuri, probleme sau lipsuri și pentru a sugera soluții care să îmbunătățească modul în care funcționează lucrurile.

La capitolul ce urmează după absolvirea facultății, tânăra este destul de rezervată. Momentan, are mai multe idei despre ceea ce ar vrea să facă, însă crede că timpul le va aranja pe toate la locurile lor.

Sursă: Carolina Andreicu/arhivă personală

„Educați-vă, încercați, asumați-vă riscuri!”

Carolina își amintește cum, vara trecută, a fost la un pas să renunțe la visul său de a studia într-o altă țară, dar, încurajată de sora ei, a mers mai departe. Primul an de studiu a făcut-o să înțeleagă că a luat o decizie corectă, așa că acum își dorește să încurajeze tinerii/tinerele de vârsta sa care oscilează între a rămâne acasă și a merge peste hotare să facă ceea ce simt. „Eu vă îndemn să nu vă lăsați copleșiți de frică, anxietate, nervozitate sau de alte emoții care vă împiedică să avansați, vă îndemn să vă informați din surse veridice și să tindeți spre independență. Educați-vă, încercați, asumați-vă riscuri!”

Moldova Brain Gain este o campanie educațională lansată de #diez și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova. Prin intermediul acesteia, ne dorim să reconectăm studenții și studentele care-și fac studiile la universități neerlandeze cu potențialul și oportunitățile de acasă, încurajându-i/încurajându-le astfel să revină după studii pentru a implementa bunele practici învățate peste hotare, contribuind astfel la schimbări pozitive acasă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente