De ce închirierea manualelor școlare este mai scumpă în acest an

manuale carti citește matematica elev scoala
Foto:Ana Mărgineanu

În acest an, manualele școlare ale elevilor din clasele liceale sunt puțin mai scumpe decât în anii precedenți, iar inflația nu este motivul. Totul e din cauza (ne)vechimii lor.

Cum se calculează prețul de închiriere a manualelor

Din 2023, manualele școlare sunt achitate doar de elevii de la liceu. Mai exact, aceștia le închiriază pentru un an de studii prin achitarea câtorva procente din prețul total al unui manual. Prețul chiriei este stabilit de un regulament special. Acesta ia în considerare prețul total al unui manual din acel an și vechimea sa.

Formula de achitare este următoarea:
# primul an de utilizare (manual nou) – 28 %;
# al doilea an de utilizare – 25 %;
# al treilea an de utilizare – 20 %;
# al patrulea an de utilizare – 15 %;
# al cincilea an de utilizare – 12 %.

În unele cazuri, manualele pot fi în al șaselea an de utilizare sau chiar mai mult. Respectiv, plata pentru chiria acestora este mai mică.

Astfel, dacă manualul tău de matematică este nou și costă în acest an 100 de lei, tu vei achita pentru închirierea sa 28 de lei. Dacă el deja a fost utilizat într-un an, atunci vei achita doar 25 de lei.

Prețul anual al manualelor este anunțat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) nu mai târziu de două luni până la începerea anului de studii. Astfel, costul manualelor din acest an poate fi găsit aici.

De ce a crescut prețul manualelor

În anul de studii 2024/2025, autoritățile au anunțat că toate școlile din Republica Moldova vor fi asigurate cu manuale noi. Mai exact, inclusiv pe parcursul anului, în școli vor ajunge peste un milion de manuale.

Astfel, în baza formulei de închiriere a manualelor, liceenii vor achita în acest an mai mulți bani pentru cărți. Totuși, diferența nu este chiar atât de mare. De exemplu, elevii din clasa a X-a, profil real, de la Liceul Teoretic „Universul” din Chișinău vor achita pentru manualele din acest an 118 lei, cu aproximativ 40 de lei mai mult decât anul trecut.

În cazul în care elevii urmează să primească un manual nou pe parcursul anului de învățământ, aceștia îl vor achita de la începutul anului, odată cu celelalte cărți. Totodată, ei nu vor plăti pentru manualul din care învață până la recepționarea manualului nou.

Cât vei achita pentru un manual pierdut

Dacă ești elev, cu siguranță cunoști cât este de important să ai grijă de manualele tale. Totuși, cartea de limbă română mai poate fi uitată pe o bancă din parc sau poate fi „ruptă de atâta învățătură”.

În acest caz, manualele pierdute sau deteriorate de către elevi sunt înlocuite de către părinții lor cu altele. Important este ca manualele să fie de același model. În cazul în care manualele nu pot fi înlocuite, se permite achitarea lor. Plata este egală cu prețul precizat al manualului în anul respectiv.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente