În perioada 7-8 septembrie, în curtea Muzeului Național de Istorie din Chișinău va avea loc Festivalul Vinului de Autor. Evenimentul va reuni 36 de vinării autohtone. Festivalul este adresat atât pasionaților de vin, cât și a celor care apreciază activitățile culturale.
Festivalul va pune în prim-plan vinurile micilor producători. Vizitatorii vor avea ocazia să deguste soiuri locale, precum Feteasca Neagră și Rara Neagră, dar și reinterpretări moldovenești ale vinurilor internaționale.
Programul evenimentului include degustări ghidate, susținute de sommelieri renumiți, masterclassuri, activități culturale și un concert live. Publicul va putea explora și o expoziție specială găzduită de muzeu, dedicată istoriei vinificației și tradițiilor viticole.
Conform agendei oficiale, evenimentul se va deschide pe 7 septembrie, ora 13.00, cu ceremonia inaugurală, urmată de un masterclass susținut de sommelieri Andrei Cibotaru, Mihai Druță și Nicolae Luca. De asemenea, vor avea loc Wine Talks – sesiuni de degustare, iar seara va fi încheiată cu un concert live susținut de Cristina Scarlat Band și un program muzical oferit de DJ Wade.
Pe 8 septembrie, vizitatorii vor putea participa la noi sesiuni de degustare, masterclassuri, și vor avea ocazia de a câștiga premii la tombola festivalului. Programul muzical va fi completat de Mahaya Band și DJ Wade. Organizatorii se așteaptă la o participare de peste 3 000 de persoane, atât din Republica Moldova, cât și din România.
Biletele pot fi cumpărate pe iticket.md.
Agenda completă a evenimentului o găsiți în continuare.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.