UTM și-a întâmpinat noii studenți. „Veți avea prilejul să faceți multe descoperiri de sine, a capacităților, pasiunilor și talentelor proprii”

20240901-092615-1949-lr

Universitatea Tehnică a Moldovei își deschide porțile pentru un nou an universitar cu o veste extraordinară – în acest an, UTM sărbătorește 60 de ani de la fondare. Această aniversare marchează nu doar o vârstă venerabilă, ci și o etapă plină de realizări impresionante și inovații continue.

Cu ocazia deschiderii anului universitar 2024/2025, „bobocii” din anul I au avut parte de o surpriză deosebită: peste patru ani, când aceștia vor absolvi, UTM va celebra un alt moment semnificativ – 95 de ani de la înființarea primei facultăți de învățământ universitar din componența sa. Acest lucru subliniază puterea și longevitatea universității, care, în urmă cu un an, a integrat în structura sa unica instituție de învățământ agronomic universitar din Republica Moldova – Universitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM).

Este una dintre multiplele noutăți cu care a venit astăzi în fața studenților anului I rectorul UTM, Viorel BOSTAN. El a clarificat cu entuziasm acest aspect în fața studenților din anul I, explicând că fuzionarea celor două instituții marchează o nouă eră pentru învățământul superior tehnic din Moldova.

„Studiind la UTM, veți avea prilejul să faceți multe descoperiri, prima și cea mai importantă dintre acestea fiind descoperirea de sine, a capacităților, pasiunilor și talentelor proprii, iar aici, la UTM, veți avea toate posibilitățile și condițiile să le dezvoltați și să le înmulțiți”, i-a încurajat rectorul pe „bobocii” de la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, care au inaugurat anul de studii în somptuoasa clădire și atmosferă de la „Tekwill”.

Declarându-se mândru să le vorbească studenților atât în calitatea sa de manager al instituției, cât și de profesor, domnul rector a ținut să-i încredințeze că au făcut alegerea corectă, UTM investind masiv în modernizarea infrastructurii și echipamentelor. În anul care vine la UTM urmează a fi deschise mai multe hub-uri și centre de performanță, cum ar fi Centrul educațional și inovativ de informatică și modelare matematică „Grigore Moisil”, o sală de modernă de lectură și o cafenea , solicitate de către studenții FCIM. De asemenea, își va extinde infrastructura și campusul din Centru al UTM, unde în anul curent va fi inaugurat Institutul Național de Inovații în Securitatea Cibernetică „CYBERCOR”, pregătit să revoluționeze domeniul securității cibernetice din Moldova. Și în viitor se așteaptă multiple inovări și transformări, astfel că generațiile de tineri vor găsi an de an o universitate diferită, aflată în ascensiune continuă.

De altfel, la toate cele 11 facultăți ale UTM, festivitățile de inaugurare a anului universitar au fost onorate de reprezentanți ai conducerii universității și a demnitarilor din diverse domenii. Prezent la festivitatea de la Facultatea Electronică și Telecomunicații, prorectorul UTM pentru Digitalizare, conf. univ., dr. Dinu ȚURCANU, a menționat că prezența sa aici e ca și o „revenire acasă”, d-sa fiind absolvent FET-UTM, constatând cu satisfacție că Alma Mater nu mai e cea de pe timpuri, devenind în timp cea mai tehnologizată și digitalizată universitate din Moldova.

Ca dovadă a faptului că UTM ține pasul cu tehnologia, prorectorul Dinu ȚURCANU a menționat că astăzi UTM oferă un sistem de management universitar extraordinar cu acces la platforma „Universitatea Mea”, pe care se comunică în timp real; acces sistemic la conținuturi, profesori și procese de studii verificate și validate de companii și universități cu renume mondial, între care Office 365 for Education, UTM-MOODLE, platforme educaționale cu conținuturi autorizate de înaltă calitate de la universități și companii de top; cursuri integrate în procesul de studii; conținuturi în diferite limbi de circulație internațională, cu suport de transcriere/traducere în alte limbi decât conținutul original; module unice de proiecte ghidate; certificare, inclusiv profesională, recunoscută la nivel internațional; un sistem de management și suport cu tehnici unice de analiză a performanțelor, la care se include sistemul antiplagiat Turnitin, carnet de note digital, registru electronic, sistem de evaluare la calculator pentru disciplinile Matematică și Fizică, infrastructură Wireless unică – în toate campusurile UTM, platformă digitală cu toate cursurile destinate anului I de studii – lectii.utm.md, sistem de acces control modern în căminele universitare, sistem de acces control și împrumut a cărților din Biblioteca UTM, inclusiv acces la repozitoriul digital al universității, Centre de Testare Pearson VUE Select și Certiport, dar și multe alte soluții tehnologizat. „Îndemnul meu pentru voi, dragi studenți ai anului I, este de a învăța consistent, în fiecare zi! Beneficiați de tot ceea ce vă poate oferi comunitatea academică și trăiți din plin această bucurie a vieții de student la UTM”, a subliniat d-sa.

Prorectora pentru Finanțe și Relații Internaționale, Daniela POJAR, i-a salutat pe viitorii arhitecți și urbaniști, proaspăt înmatriculați la FUA. În tandem cu directorul general al Administraţiei de Stat a Drumurilor, anterior decan al acestei facultăți, conf. univ., dr. Sergiu BEJAN, d-lor le-au transmis studenților mult succes în parcursul lor academic și profesional, încurajându-i să abordeze provocările cu inovație și perseverență. „Fie ca studiile pe care le veți îmbrățișa să contribuie la crearea unor soluții durabile și eficiente pentru infrastructura de transport a viitorului”, a menționat domnul Sergiu BEJAN, subliniind că UTM este principala structură universitară de stat din ţară care pregăteşte specialişti în domeniul arhitecturii şi urbanismului, or viitorul țării depinde de actuala generație de ingineri, drumari, proiectanți.

Prim-prorectorul pentru studii, conf. univ., dr. Vladislav REȘITCA, l-a însoțit pe Vladimir BOLEA, viceprim-ministru, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, la festivitatea organizată la Facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului și a Facultatea de Medicină Veterinară  ale UTM. Vicepremierul Vladimir Bolea a menționat că bucuria acestui an universitar este mai mare pentru că numărul studenților înscriși la facultățile agricole a crescut. Realitățile arată că specialiștii din domeniul agrar vor fi tot mai solicitați în următorii ani. „Noi vom continua eforturile pentru a dezvolta un mediu educațional adecvat, calitativ și care să corespundă realităților de pe piața muncii. Prin educație și știință va renaște agricultura Moldovei”, a menționat dl Vladimir BOLEA.

 „Aici, în campusul Mircești, veți găsi toate condițiile necesare pentru a vă descoperi adevăratul potențial și pentru a deveni profesioniști de elită în domeniile voastre. Vă îndemn să valorificați fiecare oportunitate oferită de universitatea noastră, să învățați cu pasiune și să contribuiți activ la dezvoltarea domeniilor agricole și veterinare din Republica Moldova. Bine ați venit în familia UTM”, a subliniat la rândul său dl prorector Vladislav REȘITCA.

Festivitățile de inaugurare a noului an universitar la UTM au fost marcate de entuziasm și speranță pentru viitor. Cu o istorie de 60 de ani, universitatea continuă să fie un pilon de excelență în educație și inovare. Cei aproximativ 3600 de studenți înmatriculați în anul curent la ciclul I – Licență și aproximativ 700 – la ciclul II – Masterat sunt pregătiți să îmbrățișeze noi provocări și să contribuie la succesul UTM, având încrederea că anii petrecuți aici le vor deschide calea către realizări remarcabile în carierele lor profesionale.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente