La ce te gândești când auzi #primadată? Yep!Moldova a lansat o nouă campanie în liceele din Moldova

PD-1

E cu fiori, cu inima bătând mai tare, cu curiozitate și un pic de teamă. Fiecare dintre noi își amintește prima dată. Da, exact aceea la care te gândești acum… sau poate prima dată când ai făcut hrișcă și ți-ai dat seama că nu e așa complicat? Sau prima dată când ai donat și ai simțit că faci ceva cu adevărat important? Sau poate prima dată când ai avut curajul să declari ceva public, să ieși în față și să spui ceea ce gândești?

Chiar azi a fost prima dată pentru peste 35 000 de copii au mers în clasa I. Iar dintre alții 300 000 de copii, unii au mers prima dată în clasa a treia, alții în a șaptea, iar unii au început ultimul an de liceu. 

Fie că e vorba de ceva mare sau mic, fiecare „prima dată” contează. Ne transformă puțin, ne face să creștem, să ne depășim limitele. Așa că oriunde te-ar duce gândul când auzi „prima dată”, amintește-ți: e doar începutul unei aventuri. 

Checklist pentru (aproape) orice #primadată:

  1. Trebuie să fie decizia ta și doar a ta.
  2. Trebuie să fii informat(ă) din surse sigure. 
  3. E bine să ai un plan de acțiuni.
  4. Adaptează-te situației. 
  5. Setează așteptări realiste. 

Am întrebat câțiva tineri la ce se gândesc când aud #primadată. Așteptam răspunsuri care mai de care.

Dar nu primeam răspunsuri, doar grimase, ochi peste cap, zâmbete cu multe subînțelesuri. 

Am înțeles că facem ceva greșit. Și am reformulat. Am întrebat: „La ce te gândești când auzi #primadată a doua oară?”

Iată câteva răspunsuri:
# „Primul mesaj pe care l-am primit de la cineva special. Încă am acel mesaj salvat”;
# „Primul dans lent cu cineva… și am călcat pe picior de cel puțin 10 ori!”;
# „Primul vot. Am transpirat în cabina de vot!”;
# „Prima oară când am fost la o petrecere surpriză. A fost neașteptat și plin de emoții!”;
# „Prima oară când am adormit la curs online. Din păcate, am uitat camera deschisă”;
# „Prima oară când am încercat să merg pe tocuri. Am ajuns la destinație… pe jos”;
# „Primul joc de dezbateri la școală. Am început 100 % sigur că câștig, iar la sfârșit mă rugam să nu îmi mai pună întrebări”;
# „Primul antrenament la sală. Două zile nu am putut să mă ridic din pat!”.

Tu la ce te-ai gândit? Te provocăm să împărtășești cu cei de la Yep!Moldova

Yep!Moldova lansează campania #Primadată pentru liceele din Republica Moldova. În cadrul campaniei, elevi, profesori, cadre ale instituțiilor de învățământ sunt invitați să mediteze asupra subiectului, să colecteze idei și situații relevante pentru #Primadată și să completeze posterele campaniei.

Cele mai bune postere, creative și educative vor fi premiate. De asemenea, cele mai active echipe vor fi invitate la Democracy Tech Hackathon 2024

Realizarea acestui program este posibilă datorită suportului generos din partea poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente