(foto) Peretele unei grădinițe din nordul Moldovei a fost decorat cu o pictură murală

Radu8
Foto:Radu Dumbravă/arhivă personală

Recent în orașul Drochia din nordul țării a fost inaugurată o pictură murală cu iz de poveste. Aceasta decorează unul dintre pereții Grădiniței nr. 5 și înfățișează trei castele de culoare roz. Opera de artă aparține pictorului Radu Dumbravă, autor a peste 50 de lucrări murale atât din țara noastră, cât și de peste hotare.

Lucrarea a fost realizată la solicitarea Primăriei Drochia și recomandarea PNUD, care și au ales schița. „Eu am avut grijă să realizez pictura astfel încât să arate bine pe perete, întrucât acesta era destul de mare”, spune Radu.

În ceea ce privește culorile, acestea au fost selectate conform contextului, astfel încât să bucure ochii copilașilor ce frecventează instituția, dar și ai trecătorilor. În mare parte a fost utilizată vopsea de culoare roz, dar și albastră, mov, verde și albă.

Potrivit lui Radu, lucrarea are circa 85 de metri pătrați și a necesitat șase zile de muncă intensivă. „Am lucrat împreună cu colegul meu Ion Jabinschi și, deși inițial am promis că vom realiza pictura în decurs de două săptămâni, am finalizat-o după șase zile. Ne-am focusat la maximum pe crearea produsului rapid și calitativ.”

Având în vedere că s-a lucrat vara, artiștii au avut de confruntat nu doar peretele imperfect, ci și temperaturile ridicate. Totuși, experiența de ani de zile, 11 în cazul lui Radu, i-a ajutat să facă față provocărilor și să ducă lucrul la bun sfârșit.

Vă prezentăm etapele de realizare a lucrării și vă invităm să o admirați. Sursă: Radu Dumbravă/arhivă personală

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente