Învățământul artistic din Moldova va fi divizat două categorii. Noile modificări privind instituțiile de artă introduse în Codul educației

școală muzicală cântec vioară elevi
Foto:Facebook/Școala de Arte „Alexei Stârcea”

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, 28 august, implementarea unor modificări privind Codul educației al Republicii Moldova în scopul încadrării subsistemului învățământului artistic în sistemul educației. Noul proiect de lege stabilește diferențele dintre centrele de creație, școlile de artă, colegiile artistice și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Potrivit ministrului educației și cercetării, Dan Perciun, noile modificări vin să delimiteze învățământul artistic academic de cel non-academic. Principalul obiectiv este asigurarea unei reglementări eficiente în așa fel încât să fie valorificat potențialul sistemului actual.

Principalele modificări înaintate pentru prezentul proiect de lege sunt următoarele:
# divizarea învățământului artistic în două categorii/segmente, cu obiective și cerințe educaționale distincte:
— învățământ artistic specializat;
— învățământ artistic complementar;
# delimitarea clară a tipurilor de instituții din cadrul învățământului artistic;
# stabilirea educației formale cu atribuirea certificatelor de competență profesională pentru absolvenții care promovează examenul de absolvire, conform nivelului de învățământ promovat pentru școlile de muzică, artă și artă plastică și liceele cu profil artistic.

La fel, vor fi clarificate aspectele legate de actele de studii care sunt emise la diferite etape. În instituțiile de învățământ artistic complementar (școală de arte) absolvenților li se vor elibera certificate de competență artistică conform nivelului de studii absolvit.

Concomitent, în instituțiile de învățământ secundar vocațional de arte (licee cu clase doar de profil arte) și în instituțiile de învățământ secundar, ciclul II cu clase de profil arte (licee cu unele clase de profil arte), absolvenților li se vor elibera două acte de studii:
# certificat de studii gimnaziale sau diplomă de bacalaureat pentru absolvirea învățământului general (în funcție de nivelul de
studii absolvit);
# certificat de competență artistică pentru absolvirea învățământului artistic (în funcție de nivelul de studii absolvit).

Totodată, în instituțiile de învățământ profesional tehnic care vor oferi programe de instruire în domeniul artelor la absolvirea studiilor se va elibera diploma de studii artistice, iar la absolvirea studiilor în instituțiile de învățământ superior – diploma de studii superioare.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente