La școala cu predare în limba română din Zürich, Elveția, a avut loc primul sunet

scoala guguuta elvetia elevi
Foto:Școala Guguță din Zurich

Pe 26 august, la Zürich, Elveția, a avut loc primul sunet pentru copiii din Republica Moldova și din România care învață la școala cu predare în limba română Guguță. La eveniment a fost prezent și ambasadorul Republicii Moldova în Elveția, Vladimir Cuc.

Noul an școlar la Școala Guguță din Zürich a debutat cu tradiționala Sărbătoare „Primul Sunet” în cadrul căreia a fost adus un omagiu celor două mari sărbători Naționale: „Ziua Independenței Republicii Moldova” și „Ziua Limbii Române”.

Chiar dacă suntem departe de casă, purtăm mereu cu noi în suflet aceste două mari sărbători ca două flori ce se țin mână în mână – Neamul și Limba Română.

Reprezentanții școlii Guguță din Zürich
Ambasadorul Republicii Moldova în Elveția, Vladimir Cuc

Cristina Gadibadi, mama a două fetițe care frecventează Școala Guguță din Zürich: „Au posibilitatea să socializeze cu alți copii în limba română și să învețe lucruri care nouă nici nu ne trec prin cap să îi învățăm acasă, de exemplu despre portul național, despre unele tradiții mai vechi”.

La primul sunet a fost prezent și pianistul din Moldova Gheorghe Gonța, care își continuă studiile în Elveția. Tânărul i-a impresionat pe cei prezenți cu un recital deosebit și plin de emoție.

De asemenea, Vera Nastasiu a făcut cu elevii o lecție de dicție și a prezentat una dintre cele mai eficiente cărți de dicție pentru copii „Găinușa nouă de la ora nouă”.

Vera Nastasiu

Școala Guguță este o școală acreditată și recunoscută de Ministerul Educației din Elveția. De asemenea, este susținută de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Lecțiile se desfășoară în baza curriculumului național elvețian. Ce prevede curriculumul elvețian? Asta înseamnă învățarea prin joc. Din primul an de grădiniță, de la vârsta de patru ani până la finalizarea ciclului primar inferior se pune accent pe dezvoltarea de competențe sociale.

În imagine este Mariana Grati, fondatoarea Școlii Guguță din Elveția. Școala activează din martie 2023 și are doua filiale: La Zurich și la Basel.

Școala Guguță nu lucrează cu elevii în funcție de vârsta lor, ci după nivelul de dezvoltare cognitiv al copilului. Copilului i se propun mai multe sarcini și acesta alege ceea ce consideră că i se potrivește. Astfel copilul își dezvoltă spiritul analitic și auto-evaluarea propriilor capacități, ulterior performanțe.

Pagina de Facebook a școlii Guguță din Zürich o puteți accesa aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente