(video) Au sărbătorit așa cum pot cel mai bine. Cum tinerii din toată țara au marcat Ziua Internațională a Tineretului la Cahul

28971480-ec00-43ad-a531-c2d223bb319f

Pe 12 august, la nivel mondial, am marcat Ziua Internațională a Tineretului (ZIT). Această zi a fost instituită de ONU, cu scopul de a celebra potențialul tinerilor ca parteneri în societatea globală de astăzi. Cu această ocazie, și în Republica Moldova a fost organizată ZIT la Cahul.

Evenimentul le-a oferit participanților o platformă unică de discuții, schimb de experiență, dar și un târg divers de oportunități de formare oferite de organizațiile de tineret prezente la acest festival.

„Pentru mine acest proiect înseamnă o recunoaștere a potențialului tinerilor. Mereu am spus că municipiul Cahul este un centru regional, un centru educațional, un centru academic. Tinerii nu înseamnă doar distracție, agrement, petrecerea timpului liber. Tinerii trebuie să fie activi și o reușită academică, să se implice în procesele democratice participative”, a spus Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul.

„În municipiul Cahul avem un program aparte datorită faptului că este Capitala Tineretului. Ceea ce s-a reușit azi este să dăm un pic de culoare diferită ZIT. Să oferim posibilități tinerilor, pe deoparte educaționale, de participare, în același timp oportunități de distracție. Agenția prin intermediul programului Capitala Tineretului dorește să investească acolo unde există potențial, acolo unde APL investește și oferă suport financiar, dispune de o anumită infrastructură pentru tineret”, a precizat Ion Donea, directorul Agenției Naționale pentru Tineret.

Ziua Internațională a Tineretului a devenit un festival notoriu printre tineri. Aici ei își pot relata succesele obținute pe parcursul anului încurajând semenii prin propriile exemple să contribuie la dezvoltarea sectorului de tineret din țară.

„Tinerii trebuie scoși în evidență mereu, pentru că asta mereu îi ajută să se dezvolte, să ajungă personalități”, a opinat Valeria, vizitatoare.

„A fi tânăr este, în opinia mea, cel mai bun moment al vieții. Este atunci când împreună cu membrii de aceeași vârstă cu tine vă bucurați de viață”, a spus Gabriel, membrul Asociației Tinerilor Diplomați

„Astăzi, tineretul are oportunități și posibilități mult mai multe decât cu 10 ani în urmă. Sunt foarte curajoși. Este o zi plină de activități. Desigur că vom fi activi și noi, prezenți la toate activitățile care vor fi organizate”, a relatat Maia, vizitatoare.

Pe parcursul zilei, participanții s-au putut bucura de activități interactive precum:
# masterclassuri de creativitate și abilități oferite de echipa de Scouți Moldova;
# sesiuni de dezvoltare personală cu „Tinerii Activi din Municipiul Cahul”;
# zone pentru odihnă și socializare;
# Târgul de oportunități pentru tineri, unde vei descoperi proiecte și activități de la organizații locale și naționale.

Vă invităm să vedeți cum s-a desfășurat ZIT 2024 la Cahul.

Ziua Internațională a Tineretului (ZIT) se celebrează la nivel mondial în fiecare an pe 12 august. Evenimentul are scopul de a promova potențialul tinerilor ca parteneri în societatea globală de astăzi.

ZIT Cahul 2024 a fost organizat în cadrul programului Capitala Tineretului, implementat de către Agenția Națională pentru Tineret. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente