La Chișinău a fost inaugurat un nou centru de sprijin pentru ucraineni – Casa Ucraineană

ucraina
Foto:Congresul Național al Ucrainenilor din Moldova

La Chișinău a fost inaugurată Casa Ucraineană, prima instituție de pe teritoriul țării noastre care va oferi sprijin tuturor ucrainenilor, inclusiv celor refugiați. Potrivit Congresului Național al Ucrainenilor din Republica Moldova, aici vor fi implementate programe educaționale și culturale, precum și inițiative de angajare și integrare socială.

„Casa Ucraineană este primul spațiu pentru societatea ucraineană, creat chiar de comunitatea ucraineană. Voi fi sincer – nu am fi putut face acest lucru fără sprijinul generos al UNHCR și UNICEF Moldova”, a declarat președintele congresului, Dmâtro Lekarțev.

Potrivit postării publicate pe pagina de Facebook a Congresului Național al Ucrainenilor, deschiderea acestei instituții constituie o nouă pagină în relațiile moldo-ucrainene. Aceasta ar trebui să devină o platformă pentru dialog și schimburi culturale între comunitățile ucraineană și moldovenească, dar și un centru pentru dezvoltarea de noi parteneriate.

Evenimentul de inaugurare s-a desfășurat în contextul Zilei Independenței Ucrainei și a reunit zeci de reprezentanți ai corpului diplomatic și ai organizațiilor internaționale acreditate în țara noastră.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente