Dan Perciun: „Este puțin probabil că educația sexuală va deveni o disciplină obligatorie”

educație sexuală
Foto:Pexels

Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat într-un interviu acordat pentru NewsMaker că nu există planuri de a introduce „Educația sexuală” drept materie separată în programa școlară. În prezent, disciplina este opțională. Potrivit ministrului, cursul opțional este solicitat în rândul elevilor, însă acesta dorește să integreze anumite subiecte în materiile existente, mai degrabă decât să introducă alte discipline.

„Au trecut câțiva ani de când «Educația sexuală» a devenit un curs opțional nu numai în școlile generale, ci și în cele profesionale și colegii. Odată cu ultima modificare a curriculumului, în 2018, am inclus unele elemente noi în cadrul orelor de biologie. Acum vom actualiza din nou programa școlară până în 2027. Vom analiza cum putem integra subiecte despre educația sexuală în cadrul lecțiilor de biologie, în disciplinele «Eu și societatea» sau «Dezvoltare personală».

Cred că este puțin probabil că vom face din educația sexuală o disciplină separată. Așa cum am spus, filosofia noastră este să reducem numărul disciplinelor, nu să îl creștem. (…) Noi credem mai mult în integrarea anumitor subiecte în cadrul disciplinelor existente”, a declarat Dan Perciun.

Potrivit sondajului iData realizat în parteneriat cu #diez în martie 2023, în Republica Moldova 42,4 % din populația adultă susține introducerea în școli a disciplinei „Educația sexuală”. Datele demostrează că 49,1 % dintre respondenți sunt împotrivă, iar 8,5 % nu au o opinie în raport cu acestă temă.

Cu toate acestea, există diferențe semnificative la nivelul grupurilor sociale. De exemplu, mai mulți locuitori din mediul urban (44,5 %) susțin inițiativa de a introduce „Educația sexuală” în curriculumul școlar. Pe de altă parte, locuitorii din mediul rural (40,9 %) sunt de acord într-o mai mică măsură cu acest subiect. Cea mai mare discrepanță apare în cazul datelor care țin de vârsta populației. Aproape două treimi dintre tinerii care au între 18 și 29 de ani (65,2 %) sunt în favoarea introducerii acestei materii în școli și doar 29,8 % sunt împotrivă.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente