Din 29 septembrie, permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Spania

permise-de-conducere-1280×720-1-920×518
Foto:News Maker

Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Spania. Republica Moldova și Regatul Spaniei au finalizat procedurile interne necesare care țin de implementarea acordului privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere. Actul va intra în vigoare pe 29 septembrie.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, cetățenii moldoveni care sunt stabiliți în Spania își vor putea preschimba permisele de conducere moldovenești în spaniole fără a susține probe teoretice sau practice, dacă acestea au fost obținute până la intrarea în vigoare a acordului. În cazul permiselor eliberate după intrarea în vigoare a acordului, acestea trebuie să fie obținute în statul unde solicitantul își are reședința legală.

Persoanele care vor dori să obțină echivalentele spaniole din categoriile C1, C1+E, C, C+E, D1, D1+E, D și D+E vor trebui să realizeze un test de control al aptitudinilor și comportamentului într-un circuit închis și un test de conducere pe drumuri publice deschise traficului general.

Permisul de conducere preschimbat va fi returnat autorității care l-a eliberat.

Documentul semnat între ministrul afacerilor interne, Adrian Efros, și ministrul afacerilor interne, Fernando Grande-Marlaska Gomez, va facilita traficul rutier între cele două țări, având drept scop eliminarea obstacolelor administrative pentru șoferii din ambele state. Pe lângă recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere, actul prevede simplificarea procesului de schimbare a permiselor de conducere pentru cei care se mută dintr-o țară în alta, eliminând necesitatea de a susține teste suplimentare.

Acesta este primul acord cu un stat membru al Uniunii Europene ce prevede verificări ale autenticității actelor prin schimb de date digitale în regim real. Astfel, se simplifica procedurile administrative, se reduc costurile și timpul de executare. Autoritățile desemnate pentru executarea acestui acord sunt:
# în Republica Moldova – Agenția Servicii Publice;
# în Regatul Spaniei – Direcția Generală Trafic a Ministerului Afacerilor Interne.

Aici puteți vedea lista țărilor unde sunt recunoscute permisele de conducere moldovenești.

Citiți și acest articol: Tot ce trebuie să știi despre cum se susține examenul de șoferie în Chișinău.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente