Cum s-a desfășurat cea de-a 11-a ediție a Festivalului „Zilele Nordului”. Evenimentul a întrunit aproape 9 000 de vizitatori

festival evenimente zilele nordului
Foto:Facebook/Zilele Nordului

În perioada 1-4 august s-a desfășurat Festivalul „Zilele Nordului”. Evenimentul a fost găzduit de orașul Darabani din România și a adunat aproape 9 000 de participanți. Cea de-a 11-a ediție a festivalului a întrunit 150 de invitați dintre cei mai diverși, de la artiști la miniștri, de la bucătari la scriitori și de la jurnaliști la arhitecți. În acest an, fondatorii Festivalului „Zilele Nordului” au lansat autorităților provocarea de a organiza o candidatură regională a nordului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2025.

Zilele Nordului este un festival de muzică, arte, sport și călătorii găzduit pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova. 

Cele mai multe participări (peste 4 500) au fost înregistrate la concertele festivalului. Pe scenele din Poiana Teioasa au urcat Alternosfera, Luna Amară, Norzeatic & Qinta Spartă, Impex, Melting Dice, Frate Gheorghe și alții. Cea mai populară acțiune din această ediție, cu aproape 1 000 de vizitatori în patru zile, a fost Piața Nordului, o reconversie a parcării centrale din Darabani în spațiu verde, loc de întâlnire și loc de joacă pentru copii. Cel mai atractiv eveniment non-muzical al ediției a fost Maratonul Nordului, cu 400 de sportivi și încă pe atâția susținători prezenți la competiția de ciclism și alergare.

Dintre activitățile propuse în agenda ediției, cele mai apreciate au fost Întâlnirile Nordului cu circa 400 de participări, spectacolele de teatru, proiecțiile de filme, atelierele și Campionatul Mondial de Borș Moldovenesc, avându-l ca invitat special pe Mircea Groza, reputat bucătar și culegător de rețete vechi românești.

O premieră a festivalului din acest an a fost Forumul Orașelor Mici din România, o conferință de dezvoltare urbană pentru orașele sub 50 000 de locuitori. Tema ediției din acest an a fost „Hotar, hotărâre: cine și cum alege hotarul pentru cine suntem”.

În urma ediției rămân și lucrări de artă în spațiul public realizate pe parcursul festivalului de către perechile de artiști ieșeni Harcea Pacea și Ana Octavia și băcăuani Thea și Monk Ink. Primii au lucrat pe Stadionul Orășenesc, onorând într-un desen istoria fotbalului local și reușita sa din acest an. Cei din urmă au desenat un nou perete al Școlii Vechi din oraș.

„Prezența la un festival cultural a atâtor oficiali guvernamentali, primari din țară și experți în dezvoltare urbană ne-a demonstrat că arta, cultura și dezvoltarea orașelor merg mână în mână. Arunc Botoșaniului provocarea de a gândi împreună cu noi o candidatură regională a Nordului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2035”, a declarat Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.

Capitala Europeană a Culturii este un titlu onorific conferit de Parlamentul European unui oraș pe durata unui an, ca recunoaștere a capacității lor de a utiliza cultura ca forță transformatoare în societate. Titlul se oferă în funcție de capacitatea orașelor candidate de a identifica soluții de ordin cultural la probleme sociale și economice presante. Candidaturile necesită prioritizarea culturii pe agenda publică, implicarea sectorului cultural și a cetățenilor în luarea deciziilor, precum și creșterea conexiunilor europene ale orașelor și regiunilor candidate. Prin rotație, țările membre ale UE dețin acest titlu o dată la circa 14 ani.

Următoarea ediția a Festivalului „Zilele Nordului” urmează să se desfășoare în perioada 31 iulie – 3 august 2025. Biletele au fost puse deja în vânzare și pot fi achiziționate de aici.

Zilele Nordului este un festival cultural unic în peisajul românesc, cu o agendă complexă de concerte, evenimente culturale, intervenții artistice și comunitare care dezvoltă comunitățile mici din regiunea de nord a Moldovei. În cadrul festivalului au fost implicați până în prezent aproape 2 000 de voluntari din regiune. Printre realizările voluntarilor se numără:
# organizarea a 10 ediții de festival și peste 500 de evenimente culturale;
# contribuția la renovarea școlilor, caselor, memorialelor și spitalelor;
# crearea infrastructurii culturale în regiune;
# influența pozitivă pentru dezvoltarea unui spirit civil și comunitar înnoit, precum și a unui brand pe măsură pentru regiune.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente