Cum să fiu un prieten bun și de ce să mă bucur de succesele celor din jur

Best Friend Forever
Foto:#diez

La sfârșitul lunii iulie se celebrează Ziua Internațională a Prieteniei și, precum se zice, un prieten bun la nevoie se cunoaște. Dar cum putem să înțelegem că avem în viață o astfel de persoană? Există criterii după care putem să ne conducem. Desigur că un prieten bun trebuie să fim și noi, căci totul începe de la fiecare om! Explicăm în continuare ce înseamnă un prieten adevărat, cum arată conexiunea autentică și care este comportamentul unei persoane care sincer se bucură pentru succesele celuilalt.

Sursă: Facebook/Lilia Josu

Lilia Josu, psihologă în cadrul Centrului Prietenos Tinerilor din municipiul Strășeni, ne spune despre caracteristicile unui prieten bun pentru cineva care este în căutare sau pentru cineva care vrea să fie un suport de neînlocuit.

Cum să fiu un prieten bun

Omul este o ființă sociabilă, iar la fundamentul existenței sale persistă o nevoie profundă de apartenență la un grup. Din acest motiv mereu tindem să creăm relații, inclusiv cele de prietenie.

Indiferent de vârstă, o prietenie bună trebuie să trezească un sentiment de siguranță și acceptare pentru toate persoanele implicate în relație. Totuși, în funcție de perioada prin care trecem (copil, adolescent ori tânăr adult), să fim un prieten bun înseamnă lucruri diferite.

Lilia Josu

Astfel, putem înțelege că în perioada copilăriei conceptul de a fi un prieten bun este foarte vag, deoarece copilul abia se formează, iar conexiunile sunt mai mult instinctive. În acest caz, nu putem oferi o definiție a ceea cine este un prieten bun, deoarece comportamentul fiecărui copil se bazează pe exemplele care au fost văzute acasă.

În adolescență, nevoia de socializare devine mult mai conștientă. Adolescentul alege să-și facă cunoștință cu lumea înconjurătoare prin intermediul grupului de prieteni. Un moment important pe care trebuie să-l reținem este că, în această perioadă, adolescentul își neglijează familia, deoarece ea, în percepția lui, „este mult mai săracă în oferta propusă de experiențe noi, pe când gașca este cu mult mai generoasă în această privință”. Oricum, este sugerat ca părinții să continue să investească energie și emoție în relația cu adolescenții săi, înțelegând ce ar sta la baza conexiunii lor cu prietenii.

Conform specialistei, în această vârstă începem să formăm o închipuire a cine este un prieten adevărat. Potrivit ei, un prieten bun întrunește următoarele calități.

# Oferă sprijin. Asta înseamnă că persoana poate să asculte, să înțeleagă și să ajute pe cineva în momente dificile, oferind atât sprijin emoțional, cât și ajutor practic.

# Deține o prezență conștientă în conexiune. Acest om este complet prezent și atent la ceea ce se întâmplă între el și cealaltă persoană, utilizând ascultarea activă, empatia și comunicarea deschisă.

# Deține interese și valori comune. O astfel de persoană împărtășește aceleași pasiunii și principii fundamentale cu cel de alături, fapt care facilitează la o mai bună înțelegere și conexiune între oameni.

# Oferă resurse interne suficiente ca să ajute pe cel de alături să treacă peste o perioadă dificilă. Omul oferă sprijin emoțional, încredere și înțelepciune ca să ajute persoana de alături să facă față provocărilor și să-și atingă obiectivele.

# Este sincer. Îți vorbește și acționează cu adevăr și transparent, fiind autentic și deschis în comunicare, fără să ascundă intențiile sale sau să înșele.

# Este loial. Această persoană îi dedicată și fidelă față de cineva sau ceva, menținând angajamentele și susținând o altă persoană sau cauză chiar și în momente dificile.

# Respectă alegerile făcute de fiecare. Ceea ce înseamnă că, acceptă și onorează deciziile și preferințele persoanelor de alături, chiar dacă nu este de acord cu ele, nu încearcă să impună propriile puncte de vedere sau să judece alegerile lor.

# Se bucură pentru succesele obținute. Omul respectiv simte și exprimă entuziasm și bucurie sinceră pentru realizările și fericirea altora, fără invidie, oferind sprijin și felicitări sincere.

# Motivează. O astfel de persoană încurajează și oferă suport, inspirație și încredere pentru altă persoană că poate atinge obiectivele, că poate depăși obstacolele și îi valorifică potențialul. În asta poate include faptul că poate oferi feedback pozitiv, poate seta exemple și arată o susținere emoțională.

# Oferă un suport psiho-emoțional. Omul poate să asculte și înțelege emoțiile altora, oferă încurajare, validare și sfaturi, este acolo și ajută pe altcineva să facă față provocărilor emoționale.

Sursă: Ion Gheorghita
Lilia Josu

În cazul unui tânăr adult care își face studiile la universitate (vârsta de peste 19 ani), acesta deja are în spatele său un set de experiențe pe care le-a acumulat pe parcursul anilor și cu ajutorul cărora și-a format abilități de comunicare. În anii de studenție, putem observa că un tânăr este deja o persoană structurată, cu o înțelegere mai bună despre cine este un prieten bun și cum arată o conexiune de calitate, știind deja care sunt valorile apreciate într-o prietenie autentică. În această perioadă se creează cele mai durabile relații.

Lilia Josu
Sursă: #diez

Cum ne bucurăm pentru prietenul nostru

Lilia Josu

În orice tip de situație, cel mai important este să fim prezenți și să nu creăm disconfort ori presiune pentru cel de alături. În situații de criză arătăm că suntem un prieten bun atunci când devenim o resursă emoțională pentru celălalt om. Nu atingem acest rol atunci când devenim un element de confuzie pentru cel de alături.

Lilia Josu

Cum ajutăm un prieten la nevoie? Atunci când o persoană se confruntă cu o situație dificilă, ea devine foarte vulnerabilă, iar rolul unui prieten bun este să o ajute. Putem face asta prin a-i oferi compasiune și validare emoțională, fără critică și fără să ne impunem propriile păreri. Dacă persoana ne cere ajutorul, atunci îl oferim. Dacă ea se hotărăște să ne vorbească, atunci o ascultăm și nu o întrerupem cu întrebări. În acest mod ea se va simți că este ascultată și atunci îi poți spune: „Îmi pare rău pentru ce ți s-a întâmplat, sunt alături de tine și dacă te pot ajuta cu ceva, poți să apelezi la mine”.

În caz de necesitate puteți apela la Support Line, un serviciu gratuit și confidențial pentru adolescenți și tineri, inițiat de rețeaua Youth Klinic Moldova

Număr de telefon: 080080022

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente