Rezultatele intermediare ale concursului de admitere la studii superioare pentru anul universitar 2024/2025 vor fi publicate pe data de 5 august 2024, cu trei zile mai târziu decât s-a anunțat anterior. Decizia a fost luată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) din Republica Moldova, printr-un ordin emis pe 30 iulie, în urma solicitărilor instituțiilor de învățământ superior privind prelungirea perioadei de prelucrare a dosarelor depuse prin sistemul informațional eAdmitere.
Potrivit MEC, candidații la studii trebuie să-și verifice statutul dosarului său de participare la concurs din contul creat pe platforma eadmitere.gov.md, la rubrica „Admitere”, „Cererile tale de admitere”.
În acest sens, candidații urmează să primească e-mailuri de la universități și să accepte doar una din oferte. Ulterior, aceștia trebuie să se prezinte la universitate cu actele în original în perioada 6-9 august curent. Candidații, care nu au promovat concursul intermediar de admitere, dar doresc să participe în concursul final, la fel pot depune actele în original, în termenele stabilite.
Rezultatele intermediare şi finale ale concursului de admitere vor fi publicate pe pagina web a Universităţii, rubrica ADMITERE 2024.
Menționăm că la prima etapă a concursului de admitere la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova au fost înregistrate peste 1800 de dosare, oferta educațională în acest an fiind de 1100 de locuri la studii superioare de licență și integrate.
Acest material a fost scris și redactat de echipa USMF. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.