De ce să folosești SPF-ul zilnic și cum să faci diferență dintre opțiunile de pe raft

frumusete SPF crema
Foto:diez.md

Vara, toamna, iarna sau primăvara, mereu este nevoie să utilizăm un SPF. Aceasta este o recomandare a specialiștilor din domeniul dermatologic, cu mențiunea că este important să avem în rutina zilnică un SPF care protejează pielea de consecințele negative ale razelor ultraviolete. Utilizarea cu regularitate a unui SPF ajută să încetinim procesul de îmbătrânire și să ameliorăm efectele vătămătoare, așa precum petele pigmentare sau cancerul pielii.

Razele ultraviolete ale soarelui sunt de două tipuri: A și B. Razele de primul tip au o lungime de undă de până la 400 nm și pătrund adânc în piele afectând ADN-ul. Razele de-al doilea tip au o lungime de undă mai mică și acționează la suprafața pielii. Acestea sunt asociate cu riscul de arsuri solare, melanomă și cancer de piele.

Potrivit Liliei Todorov, o moldoveancă cu studii în biochimie la Universitatea „Aix-Marseille” din Franța, trebuie să fim foarte atenți atunci când observăm că pe suprafața pielii apar pete pigmentare ori că se schimbă textura sau culoarea alunițelor.

În acest context amintim că examinarea regulată a pielii și vizitele la dermatolog sunt esențiale pentru depistarea și prevenirea problemelor legate de cancerul de piele.

Una dintre modalitățile de protecție asupra razelor ultraviolete este SPF-ul. Acesta protejează pielea împotriva radiațiilor solare de ambele tipuri. Cele mai bune SPF-uri de pe piața mondială, pentru protecția de ambele tipuri de raze ultraviolete, sunt considerate cele din Europa. Un exemplu ar fi produsele companiilor franceze L’Oréal, Avène, Vichy, La Roche-Posay etc.

Sursă: Lilia Todorov/arhivă personală

Produsele dermatologice din Europa sunt considerate cele mai calitative, inclusiv vorbim și despre cele menționate mai sus, deoarece acestea sunt verificate după un set de criterii stricte, mai apoi fiind autorizate de către comunitatea europeană.

Cum alegem corect un SPF?

Un SPF îl alegem în baza a trei criterii: ten, filtru și motivul utilizării.

#1. Tipul de ten

Dacă pielea e sensibilă, se irită ușor sau poate dezvolta rapid arsuri solare, atunci ar trebui să optăm pentru un SPF cu indice mai mare, cum ar fi SPF 30 sau SPF 50+. Trei exemple vezi mai jos.

Pentru o piele care nu este extrem de sensibilă, dar care totuși poate suferi arsuri solare, un SPF cu indicele între 15 și 30 este suficient. Trei exemple vezi mai jos.

Dacă există o tendință de acnee sau piele grasă, este recomandat un produs noncomedogenic (care nu blochează porii) și evităm cremele grele. În acest caz, se utilizează un produs de protecție solară cu un indice 30+. Trei exemple vezi mai jos.

#2. Filtre minerale și filtre chimice

Toate produsele SPF conțin filtre minerale sau chimice. SPF-urile cu filtre minerale au o textură greoaie și foarte albicioasă. Acestea au un rol de „carapace” care protejează pielea. Datorită texturii sale, razele ultraviolete sunt oglindite.

Spre exemplu, aceste produse sunt practice la plajă, dar nu într-o rutină de zi cu zi, deoarece textura lor poate produce senzații neplăcute pe piele din cauza consistenței care greu se întinde. Acest filtru este perfect pentru persoanele cu piele sensibilă și pentru copii.

SPF-urile cu filtre chimice sunt cele mai comode în rutina zilnică. Acestea au o consistență ușoară, rapid aplicabilă și nu trezesc senzații de un strat greoi pe piele. Nu trebuie să ne fie frică de cuvântul chimic, deoarece aceste filtre se mai numesc și organice. Filtrele chimice pot fi utilizate de toți.

Numele acestora s-a născut în baza faptului că în compoziția acestora există ingrediente cu denumiri chimice. Compoziția filtrelor chimice este foarte bine studiată de către specialiști, fiind sigure pentru utilizare.

Trei exemple de SPF cu filtre minerale

EltaMD UV Clear Broad-Spectrum SPF 46:
# conține oxid de zinc;
# ideal pentru pielea sensibilă, predispusă la acnee și rozacee;
# ușor și noncomedogenic, oferă protecție bună fără a irita pielea.

La Roche-Posay Anthelios Melt-in Milk Sunscreen SPF 60:
# conține oxid de zinc și dioxid de titan;
# este ușor absorbită și se potrivește pentru toate tipurile de piele, inclusiv pentru pielea sensibilă.

L’Oréal Paris Revitalift Laser X3 Anti-Ageing Day Cream SPF 30:
# conține dioxid de titan și oxid de zinc;
# are o textură ușoară care se absoarbe rapid în piele, se potrivește pielii uscate.

Trei exemple de SPF cu filtre chimice

La Roche-Posay Anthelios Shaka Fluid SPF 50+:
# conține avobenzone, homosalate, octocrylene și octinoxate;
# are o formulă fluidă, rezistentă la apă, potrivită pentru pielea sensibilă.

Vichy Capital Soleil Invisible Hydrating Mist SPF 30
:
# conține avobenzone, octocrylene, octinoxate și homosalate;
# este un spray ușor, hidratant, rezistent la apă, ideal pentru pielea care nu necesită o hidratare excesivă.

Bioderma Photoderm Brume Solaire SPF 30:
# conține avobenzone, octocrylene, octinoxate și homosalate;
# este ușor de aplicat, protejează eficient, potrivit pentru pielea sensibilă.

Produsele SPF din ambele filtre sunt bune. Diferența este că filtrele minerale sunt recomandate plecărilor la mare și persoanelor cu piele sensibilă, iar cele chimice – utilizării zilnice, cel mai frecvent sub machiaj. Să cunoști filtrele din care este creat un SPF este important, deoarece în acest mod poate fi ales un produs bun.

#3. Când și unde utilizăm SPF-ul

Pentru activități în aer liber sau expuneri prelungite la soare, se recomandă utilizarea SPF-urilor cu un indice ridicat de protecție (30 sau mai mare), care sunt rezistente la apă și trebuie aplicate generos pe toate zonele expuse ale pielii. SPF-urile cu textură ușoară sunt ideale pentru utilizarea zilnică, fiind potrivite pentru a fi aplicate sub machiaj sau ca parte a rutinei de îngrijire a pielii.

SPF 15 oferă o protecție relativă, blocând aproximativ 93 % dintre radiațiile UVB. Aceasta înseamnă că, în teorie, persoana poate să rămână expusă la soare de 15 ori mai mult decât ar putea fără protecție înainte să sufere arsuri solare. Un produs cu acest indice este potrivit pentru o expunere scurtă la soare și pentru pielea care nu arde ușor.

SPF 30 oferă o protecție mai mare, blocând aproximativ 97 % dintre radiațiile UVB. Teoretic, persoana poate rămâne expusă la soare de 30 de ori mai mult decât ar putea fără protecție înainte să sufere arsuri solare. Un produs cu acest indice este recomandat pentru expuneri mai lungi și pentru pielea mai sensibilă.

SPF 50 oferă o protecție ridicată, blocând aproximativ 98 % dintre radiațiile UVB. Astfel, persoana poate rămâne expusă la soare de 50 de ori mai mult decât ar putea fără protecție înainte să sufere arsuri solare. Un produs cu acest indice este ideal pentru expuneri prelungite la soare și pentru persoanele cu piele foarte sensibilă sau care ard foarte ușor.

Înainte de achiziționarea unui produs SPF, este important să se ia în considerare textura produsului, compatibilitatea cu tipul de ten și necesitatea pentru care se procură.

În cazul unei rutine zilnice de îngrijire a pielii, este recomandat să optezi pentru un SPF cu indicele 30. Alegerea acestui nivel de protecție oferă o barieră eficientă împotriva razelor UVB și UVA, care sunt responsabile pentru arsurile solare și îmbătrânirea prematură a pielii. Este recomandat să se aplice SPF-ul o dată la două-trei ore în timpul zilei. SPF-ul sub formă de stick este cel mai potrivit în acest caz, căci acesta poate fi aplicat deasupra machiajului.

SPF sub formă de stick. 

Folosim SPF-ul întregul an?

Chiar și în zilele înnorate sau în timpul iernii, razele ultraviolete (UV) ale soarelui pot pătrunde prin nori sau pot reflecta de pe suprafețe, cum ar fi zăpada sau apa. Aceste raze pot provoca daune pielii și pot contribui la îmbătrânirea prematură a acesteia, indiferent de temperatura exterioară. Lilia Tudorov recomandă utilizarea SPF-ului pe parcursul întregului an. În funcție de sezon, ajustăm cantitatea de SPF folosită. Astfel, când este frig și suntem îmbrăcați gros, locurile unde vom aplica SPF-ul vor fi puține și cantitatea mai mică.

În acest material citește care sunt țesăturile recomandate pentru vremea caniculară.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente