Chiril Covali, student la pedagogie: Peste câțiva ani, voi preda informatică în școală

Chiril Covali

În familia lui Chiril Covali, vocația pentru pedagogie s-a transmis din generație în generație, iar acum el se pregătește să continue această tradiție ca a 3-a generație. Tânărul are 21 de ani și s-a născut în localitatea Nimoreni, raionul Ialoveni și provine dintr-o familie de profesori, iar dragostea pentru meseria de pedagog i-a fost insuflată încă din copilărie de către bunici și mama sa.

„Îmi amintesc cum mă întrebam: „Oare cum e să fii profesor?” O priveam fascinat pe mama, dar și pe buneii mei când se pregăteau de 1 septembrie, verificau caietele sau făceau planul pentru lecții”, spune Chiril. 

Chiril recunoaște că inițial a avut îndoieli în ceea ce privește alegerea carierei de pedagog, deși a simțit mereu o atracție către această profesie în toți anii săi de școală. După ce a optat inițial pentru studii preuniversitare în domeniul fiscal, dorința pentru pedagogie a renăscut atunci când a locuit în căminul studențesc al studenților la Pedagogie, unde a descoperit o comunitate unită și pasionată de predare.

Motivat de ultimele modificări din sistemul educațional și de beneficiile tot mai atractive oferite studenților la pedagogie, Chiril a luat în cele din urmă decizia de a-și urma chemarea în această meserie. 

„Chiar dacă dragostea față de copii și meserie m-au determinat să aleg pedagogia, salariul atractiv, compensațiile financiare și celelalte beneficii au constituit un motiv suplimentar pentru a-mi continua drumul către un viitor în pedagogie”, adaugă Chiril. 

Privind în viitor, Chiril își imaginează că va deveni profesor de informatică și se vede lucrând cu pasiune și dedicare în școala unde va fi repartizat de către Ministerul Educației. 

„Mă văd prietenul elevilor în sala de clasă. Dacă profesorul predă interesant și captivant, el oricum este apreciat de elevi. Cu ajutorul tehnologiilor, este mai ușor să inovezi, să programezi roboței, de ce nu? Când ești pe aceeași lungime de undă cu elevii, folosești metode interactive de predare și ei se simt mai liber”. 

După primul an de studii în programul de pedagogie, Chiril este ferm convins că a făcut alegerea corectă și că, dacă ar fi necesar să aleagă din nou, decizia sa ar rămâne neschimbată. Are și un îndemn pentru viitori studenți la pedagogie. 

„Un viitor profesor trebuie să aibă plăcerea de a interacționa cu copiii, de a preda, de a vorbi, de a se pregăti pentru ore. Dacă iubești să interacționezi cu copiii, să predai și să împărtășești cunoștințele tale, pedagogia este alegerea potrivită pentru tine. Te poți transforma într-un model pentru tinerele generații, inspirându-le și ajutându-le să se dezvolte și să învețe. Alege pedagogia și fii o motivare în viața copiilor”, conchide tânărul.

Sistemul educațional din Republica Moldova înregistrează un deficit de circa șapte mii de cadre didactice. Această cifră a fost anunțată de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Potrivit oficialului, anual, din 1000 de absolvenți ai instituțiilor cu profil pedagogic, doar o treime aleg să se angajeze în instituțiile de învățământ.

Ministrul subliniază importanța vitală a formării viitoarelor cadre didactice în Republica Moldova: „În contextul unui deficit de șapte mii de cadre didactice, este esențial să avem o generație de tineri învățători și profesori dedicați, care să continue să inspire și să educe următoarele generații. Situația actuală ne impune să găsim soluții urgente pentru a atrage și a păstra talentul pedagogic în sistemul nostru educațional.” 

Rectorul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Alexandra Barbăneagră, adaugă: „Universitatea noastră se angajează să pregătească profesori cu înaltă competență profesională și cu o profundă pasiune pentru educație. Ne dorim să contribuim la asigurarea unei educații de calitate în Republica Moldova, iar pentru aceasta, este imperativ să avem resursele necesare pentru a atrage studenți talentați către carierele didactice. Cu un procent atât de scăzut al absolvenților care aleg să se angajeze în sistemul educațional, trebuie să ne concentrăm pe îmbunătățirea condițiilor de muncă și pe creșterea atractivității profesiei de dascăl.”

Potrivit Ministerului Educației, în anul 2024, din numărul total de locuri bugetare la licență și master, 25 % vor fi acordate pentru domeniul Științe ale educației, adică 2104 locuri. Aceasta reprezintă o măsură esențială pentru a aborda deficitul de cadre didactice și pentru a asigura sustenabilitatea sistemului educațional pe termen lung. Pentru mai multe detalii despre specialitățile din pedagogie, accesează fiipro.md.

Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.   

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente