Alexandra Catan, elevă: „Voi fi o profesoară bună, pentru că la școală am parte de profesori remarcabili”

Alexandra Catan (1)
Foto: Ministerul Educației și Cercetării al RM

Alexandra Catan este elevă în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Gaudeamus” din Chișinău și își dorește să urmeze calea profesorilor săi, pe care îi consideră remarcabili. Eleva speră că, prin activitatea de pedagog, va putea și ea să contribuie la o schimbare în societate sau cel puțin în sufletul cuiva.

„Datorită profesorilor mei, mi-am regăsit adevăratul «Eu». Datorită lor am învățat să iubesc lucrurile frumoase și, la rândul meu, să creez lucruri frumoase”, a spus Alexandra, menționând că a simțit mereu sprijinul profesorilor și că se simte liberă să le ceară sfatul chiar și pe subiecte personale.

Când a pășit pentru prima dată pragul instituției în care își face studiile, Alexandra a simțit că vrea să schimbe cumva lumea, iar pe parcursul anilor de școală a înțeles că își poate realiza visul devenind pedagog, deoarece profesorii, în viziunea ei, sunt temelia societății. Eleva mai spune că va fi un pedagog bun și că planifică să activeze în calitate de profesoară de limba engleză.

Educația schimbă Moldova! Alege să fii profesor, inspiră generații!

Pentru a viziona istoria Alexandrei Catan, accesați linkul de mai jos.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente