Marius Cupceanu are nouă ani. Opt dintre aceștia un implant cohlear, ce îl ajută să audă ce se întâmplă în jurul lui. Recent a absolvit clasa a doua la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Chișinău. Materia lui preferată este matematica. Limba română nu i se dă la fel de ușor, în schimb în timpul liber face aritmetică mintală.
Ne-am întâlnit cu Marius și Elena, mama lui, în incinta Asociației „Aud și Vorbesc”, pe care chiar ea a fondat-o. Am vorbit despre incluziune și integrarea într-o școală obișnuită.
Asociația „Aud și Vorbesc” promovează integrarea persoanelor cu deficiențe de auz, sprijină planificarea operațiilor de implant cohlear, organizează sesiuni de terapie auditiv-verbală și oferă săptămânal activități educative pentru copii.
Drumul spre lumea sunetelor
Băiatul și-a pierdut sensibilitatea la sunetele din exterior după ce a suferit de meningită. Avea doar patru luni când își revenise din coma indusă, iar mama a început să suspecteze consecințele bolii și a alertat medicii.
După mai multe luni de investigații medicale, Marius a fost diagnosticat cu o formă severă de surditate neurosenzorială la ambele urechi. Pentru că în Moldova implantarea unui aparat auditiv nu era accesibilă în 2016, familia Cupceanu a mers în România. După operație, medicii le-au recomandat să facă terapie auditiv-verbală.
Concomitent cu procesul lung de reabilitare și învățarea sunetelor, Elena s-a consultat cu alți părinți și cu reprezentanți ai organizațiilor de resort din România. „Ei ne-au spus că, dacă sunt stimulați corect și reabilitați auditiv-verbal, copiii cu implant cohlear au toate șansele să integreze într-o societate tipică”, explică femeia. Astfel, Marius a mers la grădiniță obișnuită, în pofida recomandărilor repetate din partea cadrelor didactice de a-l încadra într-o grădiniță specializată pentru copiii cu deficiențe de auz. Primele experiențe au fost dificile și a fost nevoie ca Marius să fie mutat într-o altă grupă, unde educatorii au fost informați despre implantul cohlear.
Marius merge la școală
Totuși, această experiență le-a făcut mai ușoară tranziția spre școală, chiar dacă Elena își făcea griji în privința integrării. Au discutat cu învățătoarea despre implantul cohlear, unde ar fi cel mai bine să stea în clasă și alte detalii.
„A fost o provocare. Neștiind nimic despre un copil cu deficiență de auz cu specific implantat, învățătoarea m-a încurajat. În momentul când învățătorul are poziția că el este ca toți ceilalți, că o să facă față, eu deja eram asigurată că învățătorul o să depună efort ca copiii cât de cât să aibă o atitudine pozitivă”, mărturisește Elena.
Și învățătoarea lui Marius, Natalia Cernei-Pascariuc, era îngrijorată de prima experiență cu un copil cu cerințe educaționale speciale. „Am mai auzit de la colegele mele că e destul de dificil, pentru că la fiecare copil integrarea este diferită”, povestește ea despre primele gânduri. Totuși, prin comunicare și multă atenție, au reușit să facă integrarea lui Marius în clasă un proces natural.
Acum Marius trece în clasa a treia și are mulți prieteni. Este un elev implicat și participă la toate activitățile școlare.
„Doar faptul că are aparatul la urechi, asta îl diferențiază. Dacă vorbim de încadrarea în colectiv, rezultatele lui la școală, sunt exact ca și la ceilalți copii. Poate mai greu își exprimă uneori gândurile, dar în rest, e foarte bun la matematică, lectură”, punctează Natalia.
Codul educației definește cerințele educaționale speciale ca: necesitățile educaționale ale copilului/elevului/studentului, care implică o școlarizare adaptată particularităților individuale sau caracteristicelor unei dizabilități ori tulburări de învățare, precum și o intervenție specifică prin acțiunile de reabilitare sau recuperare corespunzătoare.
„Ca o limbă străină”
Băiatul învață pe de rost aproape toate cuvintele, articularea, pluralul. „Noi îl învățăm, de exemplu, că acesta este scaun. Dacă eu zic să aducă scăunelul, el îl percepe ca un cuvânt nou”, spune mama lui Marius, în timp ce din camera vecină se auzeau râsetele și tărăboiul produs de Marius și amicul lui, Matei.
„Până în ziua de azi avem mici dificultăți. Este ca o limbă străină, dacă vă lăsăm în China și auziți o sumedenie de sunete, cuvinte auziți, dar nu înțelegeți nimic. Iată așa și ei intră în lumea sunetelor”, a exemplificat femeia.
Copiii cu deficiențe de auz constituie 3% din numărul total de copii cu cerințe educaționale speciale. În acest caz distingem copiii cu implant cohlear și protezat auditiv.
Proteza auditivă captează sunetele din jur și mărește volumul. Aceasta este de ajutor doar copiilor cu deficiențe de auz moderate. Astfel, în cazul copiilor care au deficiență de auz de la sever până la profundă, se recomandă implantarea cohleară – o intervenție chirurgicală la nivel de ureche internă. „În cohlee se introduc electrozi care captează sunetul din exterior și transmit către creier undele sonore. Este un auz mult mai diferit decât auzul natural”, explică Elena.
„[În 2016,] erau foarte puțini copii cu implanturi, dar nu era mediatizat. Cred că erau aproximativ 10 sau 12 părinți care își doreau pentru copiii lor implantarea cohleară. În 2017, în colaborare cu compania Cohlear, Ministerul Sănătății, Centrul Audiologic, partenerii și sponsorii, au fost operați 10 copii”, își amintește Elena.
Școala, în proces de adaptare
Un studiu realizat de „CBS-Research” arată că majoritatea recomandărilor pentru îmbunătățirea incluziunii în școli țin mai mult de suportul psihologic și informațional, consolidarea mediilor empatice și promovarea experiențelor pozitive. Pentru facilitarea procesului educațional Elena ne-a explicat că ar mai fi nevoie de câteva lucruri.
„Școala nu este adaptată pentru copiii cu necesități speciale, copiii se adaptează școlii ce există. Cadrele didactice nu sunt informate și nu cunosc nici specificul și nici cum se lucrează cu copiii cu deficiență de auz”, a adăugat Elena. Suplimentar fondatoarea Asociației menționează lipsa aparatelor asistive pentru elevii cu deficiențe de auz, care să curețe sunetul. O altă problemă ar fi numărul mare de elevi într-o clasă. „În cazul nostru, sunt 40 de copii într-o clasă. Este evident că aici nu putem să vorbim despre individualizare sau ajutor în plus.”
La fel ca toți copiii
Astăzi dintre cei 460.835 de elevi din instituțiile educaționale peste 11 000 (2,55 %) sunt cu cerințe educaționale speciale, aflați în evidența Serviciului de Asistență Psihopedagogică (SAP).
Natalia Cernei-Pascariuc subliniază că incluziunea în școli este foarte importantă atât pentru copiii cu CES, cât și pentru copiii tipici: „Ceilalți colegi, în general, nici nu îl văd mai deosebit. Este la fel ca toți ceilalți copii. Faptul ce îl diferențiază de ceilalți, este că are aparatul la urechi, nimic mai mult.”
Și Elena este promotoarea unei educații incluzive. „Încadrarea în activități cu copii tipici contribuie la dezvoltarea unui vocabular mai bogat. Evident, dacă am fi fost într-o școală specifică, limbajul nu ar fi progresat, ba chiar ar fi stagnat. Posibilitatea de a participa la un cerc mult mai larg de activități decât la școlile speciale. Dacă apar dificultăți, el este pus în situația de a le depăși pentru a ține pasul cu ceilalți, astfel că, practic, el avansează mereu”, rezumă Elena.
Conform unui studiu, procentul copiilor cu dizabilități integrați în clase cu copii tipici a crescut de la 69,7 % în 2018 la 85,9 % în 2023 Totodată, procentul celor care consideră că acești copii trebuie integrați în instituțiile de educație preșcolară și școlară a crescut de la 24,5 % la 41 %.
Acest articol este parte a campaniei naționale de schimbare a atitudinii societății vizavi de copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale și promovarea educației incluzive, cu sloganul „Învățăm împreună”, desfășurată de Ministerul Educației și Cercetării, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică și UNICEF Moldova.
